NEMURIREA GRAIULUI - lilia manole
Poezie adăugată de: lilia manole

    joi, 30 iunie 2016

Te- am nemurit, etern ca să rămâi,
Tu, fagure de grai ca din poveste,
Uşoară, mierea raiului, curgea întâi
Peste- ale tale lacrimi mari, ancestre.

Te- am nemurit, murind din oră-n oră,
La pragul iadului, în foc mă însetam
De setea ta, iubită limbă, ca o soră-
Ce- aş fi fost, fără tine, dacă mă stingeam?..

Te- am nemurit, cu vorba mea posacă,
Origine a tuturor tăcerilor ce sunt,
Şi te- am văzut, că- nvii, unde e groapa,
Săpată de mişei, într-un jăratec crunt.

Te- am nemurit, o , vechi izvod din mine,
Şi a venit din Cer consimţământul tău,
Să nu te las ca pradă, blestemelor străine,
Ci , grai din grai, să fii al meu Arheu...

Lilia Manole



vezi mai multe poezii de: lilia manole




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.