Înserare marină - Nichita Stănescu
Adăugat de: ALapis

Şi liniştea-i suptă-n vârtej monoton,
de pietre lungi.
Mi-amintesc ca prin fum îmbinatele dungi
ale sprâncenelor tale…

Desigur adorm, pe nebăgate de seamă adorm
spre ţărmul mării neroditoare.
Liniştea-i suptă-n vârtej uniform
şi vin sentimentele – o ştiu
după foşnetul ierbii, verzui şi târziu,
după pocnetul monoton din cristale.

Vin sentimentele prin iarbă, târând
un soare prelung şi o lună prelungă, arzând.
Îţi vor găsi gleznele, îţi vor izbi gleznele,
cu umbre de fosfor te vor izbi în curând.

E marea aproape şi nefoşnitoare.
O ştiu după scoicile-nfipte în pietrele lungi,
După gustul surâsului tău, ca de sare.

Şi liniştea-i suptă-n vârtej uniform.
Desigur adorm. Surâzând o s-adorm.
Cu ochii deschişi,
în picioare.



vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.