Papirus cu lacune - Nichita Stănescu
Adăugat de: Adina Speranta

Deodată mi-a explodat sticla ferestrei
împroșcându-mă cu cioburi străbătute de vechi priviri.
În cadru se arătă un înger atât de bucălat
încât avea un cap rotund și două aripi ascuțite, –
surâse la mine ca un cântec de leagăn:
– Ce faci, Nichita, acolo, ce faci?
– Ung țeava pistolului, i-am spus,
ung țeava pistolului.
– Dar e vechi, mi-a zis, e vechi,
e din primul război mondial!
De ce ungi cu ulei de măsline țeava pistolului?
– Ca să fiu pregătit, i-am răspuns,
ca să fiu pregătit că ar începe din nou primul război mondial,
d-aia, ca să fiu pregătit c-ar putea să înceapă din nou primul război mondial!
și inconștienta mea bunică mi-ar da un borcan de coacăze
să-l târăsc până sus la Mărășești,
vărsat și spart în cioburi!
– Oho, zice capul bucălai,
dar sabia aceea lungă, ca o frunză de toamnă, cu mâner,
de ce o freci cu ulei de măsline?
– De din vale de Rovine…
de din vale de Rovine…
Ca să fiu pregătit, i-am răspuns,
să fiu pregătit, să fiu pregătit.
– Și ce-s hârtiile, mi-a zis,
și ce-s hârtiile alea albe mânjite cu negru?
Și ce-s hârtiile alea albe mânjite cu negru?
– Scriu din nou Oda În Metru Antic, i-am răspuns,
mă înțelegi, scriu din nou Oda În Metru Antic.
– Dar dacă el se mai naște o dată!?
– Să fiu pregătit, să fiu pregătit!
– Ce țipi la mine, îmi zise îngerul bucălai
cel compus dintr-un cap și două aripi,
tocmai ca o măslină și două girafe,
întocmai ca un tron strâmb pe care stă o singură bucă,
ce țipi la mine, mi-a zis copilul!
– Tocmai frecam scutul rotund
cu anotimpurile înscrise pe el,
tocmai frecam scutul cu ulei de măsline.
Scuturam cioburile geamului spart de pe mine,
respiram o atică vechime, și i-am zis:
– Ce, tu vrei ca la Salamina să uit Peanul?
Am borcane cu coloare roșie sângerie în ele,
ca să-mi vopsesc fața în roșu pentru Pean.
Mă pregătesc pentru Salamina,
mă pregătesc pentru Salamina!
– Ești mort, mi-a spus palid, îngerul bucălai,
ești mort, mi-a spus îngerul bucălai –
Ești mort, mi-a spus îngerul bucălai
cu două aripe ascuțite, ești mort!
– Cum o să fiu mort, i-am răspuns,
cum o să fiu mort, dacă stau de vorbă cu tine?!
– Nu stai de vorbă cu mine, zise,
nu stai de vorbă cu nimeni, –

…și cioburile de pe jos săriră și se refăcură sticlă de geam.
Eu însumi eram sticla geamului,
curat și transparent ca sticla geamului.
Și prin mine privea cineva spre altcineva
și mă durea toată ființa mea de sticlă transparentă
de privirea care mă străpungea,
și nu știam cine privea pe cine privea,
prin durerea transparentă
de sticlă, de geam, a mea.



vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu


Ascultă poezia - voce Adina V.:





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cu drag , Aurel , Sorin! :)
Adina Speranta
joi, 16 iulie 2015


Superb,
Versuri albe ce nu te pot împinge decât la meditație...
Mulțumesc Adina
ALapis
miercuri, 15 iulie 2015


multumesc mult Adina!
sorin
miercuri, 15 iulie 2015