Diavolul de metal - Nicolae Labiş
Adăugat de: ALapis

Da, scumpa mea, luna-i nespus de frumoasa,
Valul cu coastele lotcii incheaga un cantec.
Buzele tale ma cauta calde si vasla
Se-mpiedica-n apa batuta cu stele de jad.
Noi nu mai sintem; e dragostea noastra cu noaptea.
Spui ca uiti tot ce-i pe lume, alaturi de-ti sint -
Hai sa incepem in cinstea iubirilor lumii
Povestea dusmana uitarii...

Povestea incepe pe alte taramuri
Povestea incepe dincolo de mari si tari.
Ia seama, pe undele marelui fluviu Missouri
Cum trece o barca subtire, cu soapte si vant:

-Scumpa mea, lotca-i usoara ca fulgul,
Uite-n curand noaptea ne-ascunde de toti.
Mana ta alba de ce se infige in scanduri
Cand vantul aduce in trambe din larguri
Scrasnetul rotii de tren?...

-Scumpa mea, linistea canta prin fire de iarba,
Curge lumina albastra pe val... O vad, si aici
Groaza in ochii tai tristi, ca-n orasul cu fum
Unde negrii aluneca noaptea grabiti langa ziduri...

-Scumpa mea, seva e sprintena-n trestii,
Luna adoarme in leaganul fluviului vast.
Pentru ce tremuri cand pasari de noapte despica
Arcuri marete in aerul limpede.

-Chipul tau alb poarta pecetea de ghiata
A viselor tale-necate in reci deznadejdi.
Ochii tai nu mai tin lunei oglinda vrajita
Ci negurii mari si pustii...

Fata din lotca nu poarta pe piept chipul sfant
Al mamei cu parul - fuior de argint.
Mina crispata adusa la gat netezeste
Placa fierbinte de bronz, petrecuta cu snur.
Cerul inalt ca un clopot rasuna-n timpane,
Bronzul raspunde bataii cu zvacnet in piept
Si-n invartirea bezmetica-a lunii cazute
Creste dintr-insul un diavol sonor de metal.
Hohotu-i nalta cupole aprinse de flacari.
Turle si arbori, marile-orase-s incinse la ros.
Oamenii-s statui de lava-ncheaga, el singur
Aripa neagra-si roteste spasmodic pe cer.

Fata din barca-i cu buzele albe de groaza
Sec i-i galtejul de tipat si ochiul i-i gol...
Diavolul negru stergand viziunea cu palma
Sufla fierbinte cu glas suierat...

-Te-am ingrozit ... Iarta-ma ... Dormi ... somnul dulce
Ti-l strajuiesc intre sanii tai calzi si rotunzi
Ziua aceea, daca maine veni-va cu zorii
Eu insemna-voi cu grija mormanul carbunilor tai.

Dormi pana-atunci, totul va tine o clipa,
Dincolo-s ceruri, neantul cu pururii sori.
Dormi pana-atunci, totul va tine o clipa,
Pentru ce sa te zbati, cand la fel o sa mori?

Nu te mai teme, pune-ti portaluri de cearcani,
Stinge orice raza-i nestinsa in sufletul tau!
Mori, mori din viata, invata-te
Pacea si moartea inca de-acum s-o gasesti!...
Barca se leagana, noaptea-i senina,
Unde de unde s-alunga in ochiuri adinci...

-Scumpa mea, linistea canta prin fire de iarba,
Uite ce noapte, ce ape, ce luna, ce larg...
Scumpa mea, ochii tai nu mai tin groazei oglinda,
Ochii tai nu ma mai vad!
Scumpa mea, buzele tale sint reci si supuse,
Palma ta alba ma mangaie trist si absent.
Doamne tu nu vezi nici noaptea, nici apa, nici luna!
Scumpa mea, spuse, raspunde ce ai!

Diavolul nalt de metal inchirceste si-i placa de bronz,
Bronzul tresare pe piept si in piept si ingheata,
Noapte cu luna. Un om isi saruta iubita,
Iubita cu sufletu-n chinuri cumplite ucis...

Da, scumpa mea, luna-i nespus de frumoasa,
Noi nu mai sintem, e dragostea noastra cu noaptea,
Totusi, priveste - pe marele fluviu Missouri
Iubitii au placi de metal pe grumaz,
Amenintare si groaza, vesnic prezent epitaf,
Diavolul negru le stoarce caldura privirii,
Sparge cu traznet sub talpa visarilor lor,
Amenintandu-i ca noi naimi-vom prapadul
Oricum peste frunzele lor.

Groaza aceasta o vrea ca pe-un ochi de reptila
Verde, hipnotic si fix.

Lotca ne poarta in noaptea de sticla fluida,
Stelele-nseamna feerice linii pe cer.
Linistea plina a inimii noastre da liniste
Vastei naturi.

Diavolul negru ar vrea sa ne-atarne si nou
Placi de metal pe grumaz.

Nu din izvoarele Lethei sorbitu-ne-am linistea noastra,
Linistea noastra purcede din cugetul drept,
Linistea acelor ce-n brazde aride sadesc
Visele rosii, stiind c-or sa muste din fructele lor.

Ziua se naste-ntre dealuri, cu freamat de crengi
Si cu glasuri la porti.

Scumpa mea, toate acestea-s simboluri
Viata e grea s-o cuprinzi pe deplin in simbol...
Totusi acum dragostea noastra ne tulbura
Si mai adanc.



vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.