Idila - Nicolae Labiş
Adăugat de: ALapis

A doua zi ma linistisem parca,
Dar mai simteam in mine cum se strang
Pletoase neguri, cum incet ma-ncarca.
Juca pe frunze soarele in crang,
Si piscurile ma chemau curate
Si-am prins atunci cararile a bate
Cu pusca stransa langa soldul stang.

Suna in vai o muzica profunda,
O muzica a undelor pe profund,
Intre paduri se rasucea rotunda
Si peste ea se ridicau din fund
Vuiri de tren, bataie de motoare,
Si sufletul doream cu-nfrigurare
In muzica aceasta sa-mi inund.

Topoarele cadeau pe lemn, departe,
Euritmia codrilor ritmand,
Laborioasa viata fara moarte
Se distila din arbori si pamant,
La stana mestecau tacerea cainii,
Si cat de arzator umplea plamanii
Ozonul curs pe palele de vant!

Era un negru tap, un tap tintat,
Era si-o-ntunecata caprioara,
Din noapte de-nceput s-au desenat,
Pe-un moale mal si galben ca de ceara
Alunecau prin pinii ascutiti
Solemni ca in legende si-adanciti
In pacea lor si-n pacea dinafara.

Pusca-n pamant si-a atintit privirea,
Neucigasa, goala de puteri;
- Voiam sa-ntreb pe unde-i licarirea
Izvorului ce mantuie dureri.
Era un tap tintat si-o caprioara
Si-l intrebam - pe unde se coboara
Izvorul verde-al linei mangaieri?

S-au risipit intr-un vartej de ace,
Intr-un vartej al acelor de pin.
Pacat, mi-am zis, era atata pace
Si cred c-am vrut sa o mai gust putin.
Pacat, dar neclintita impacare
Se spulbera la orice intrebare,
Mi-am zis, inabusindu-mi un suspin.

Si mai erau si doi tarani pe-acolo,
Dar mai la vale, intr-un crang de tei,
El cu un brat vanjos dadea ocolul
Mijlocului frumoasei lui femei,
Si fetele-n lut ars si smaltuiala
Li se vedeau plasmite cu migala
De mana aspra-a unor semizei.

Alta putere, altfel de lucrare
Mi-au aparut acolo-n vale, jos;
Cu liniile oarecum bizare,
Fortate-n frangeri si-n framant nervos;
Ca pe-un fundal in scobitura zarii
Purtau aureola cugetarii
Topita-n nori de aur luminos.

Si mainile ce cald le erau prinse!
Deget pe deget isi afla inel.
Nu mai simteam candorile neatinse,
Ci-un neastampar, crud ca un scalpel,
Dar, prea putin artist, voiam amare
Ori dulci raspunsuri - nu si contemplare.
Voiam batai de suflet, nu pastel.

Nelogic suflet mai nutrim! Vom pune
Mii de-ntrebari pe vantul din copac,
Pe apa-n strune, pe salbaticiune
Si pe legende izvorand din veac,
Iar cand doi oameni dragostea-si rasfata,
Pe buze intrebarea imi ingheata
Si stanjenit ma-ndepartez si tac.

Dar inteleg, iubirea-i tot ce are
Mai tril de nai, mai trainic omu-n trai,
Si daca una palpaind ii moare,
Isi suie alta lujerul pe plai
Cum, daca moare ziua, ii urmeaza,
O alta zi cu miezul de amiaza,
Cu furtunosul soare si balai.

I-i data parte si amaraciunii
Cu cumpenele noptii de cosmar
Cand desirate in lumina lunii
Vedenii infernale ne apar,
Cand gheare lungi si reci si aguride
Ne pun pe coaste, coaste mai rigide,
Spoind cu verde-al zidurilor var.

Nu-i liniste. Spre vaile Nirvanii
Nu tind. De ce-ntr-al dragostei portic
Eu linistirii sa-i ridic litanii,
Cand restul vietii mele nu-i ridic,
Cand ma-nfierbanta zbuciumarea pura
A separarii fierului de zgura
Si-a sensului in vorbele ce zic?
...
Topoarele cadeau pe lemn, departe,
Euritmia codrilor ritmand,
Laborioasa viata fara moarte
Se distila din arbori si pamant,
La stana mestecau tacerea cainii,
Si cat de arzator umplea plamanii,
Ozonul curs pe palele de vant!

(Malini, august 1956)



vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.