Odă lautarului - Nicolae Labiş
Adăugat de: ALapis

"Iar cand, sfioasa umbra,
prin ceata rece-a serii..."
(Mateiu Caragiale)

Pastel


Jos, in gavane stranse de muntii bot in bot,
Se-ncolacesc molatic balaurii de ceata...
Se va ivi si luna in pisc, curand de tot,
Printre-nccretitii nouri subtiri, ce se rasfata.

Si-a desfacut pieptarul si s-a descins de arma
Cu ceafa rasturnata in fragedul mohor,
Lasand trudita-n iarba vioara sa adoarma.
Firavul cantaret ratacitor.

-Incremeniti zac codrii si-nvartosati ca fierea,
Dar cat de limpezi norii se-nvalura cand trec!
Si-i liniste de-mi pare ca-n juru-mi adierea
Fosneste in vioara sfios ca un culbec.

Scantei si muchii lucii in zari, pe stanci, vibreaza.
Cand sufletu-n tacere cu luna mi-l incarc
Si-mi raspandesc faptura pe-ntregul pisc de raza,
Descalusand prelungul mintii arc...

... Am deslusit prin noapte galopuri de balade
Cu iz de vin si sange, cu zornait de fier
Si-ngemanat cu lantul acestor cavalcade
Un fir de-argint, al doinei, rostogolit sub cer.

Am pus sub pasii galesi pe campuri largi de hore
Vibrari leganatoare si molcome, de plus,
Si-n jocuri iuti, pe dealuri, aprins-am aurore
Cu chiote de strune si hohot de arcus.

Cand s-a urzit lumina cea noua-n stiva zarii
Mi-am potrivit vioara la vuiete de tun,
Slavind eliberarea sortita fiecaruia,
Jurand sa recladesc si sa razbun.

Trec vaile cu cantec, si-n cantec urc pe coaste
Ca sa cobor spre alte vai largi, cu nou cuvant...
La cumpana de munte, sub cerurile vaste,
Ma las tacut cu ceafa la pamant.

Scantei si muchii lucii in zari, pe stanci, vibreaza
Cand sufletu-n tacere cu luna mi-l incarc
Si-mi raspandesc faptura pe-ntregul pisc de raza,
Descalusand prelungul mintii arc.

Reiau apoi colanul de zile daruite.
Le-nsir pios in cale si sufletu-mi incord,
Astfel, pan-oi ajunge la marile-nverzite.
La marile uitarii, cu sloiuri, de la nord.

(1958)



vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.