Umanism - Nicolae Labiş
Adăugat de: ALapis

1.
Sunt furios pe tine, dar mai ales pe mine,
Ca m-ai facut prea lesne sa-mi distilez in grai
Invalmasirea tandra si cruda, ce ma tine,
Diminuandu-mi forta canalelor de nai.

2.
Sunt bucuros ca astazi a nins intai si-ntai,
Ca azi intaia oara sunt drept precum o spada,
Ca imi mangaie fruntea intaiul tau calcai,
Ca-s negru in pustia candida de zapada,

Si este totul aspru si disperat primar,
Adica in furtuna de patima tesut,
Si se alcatuieste pe nervii mei de jar
Uluitor de-albastru intaiul tau sarut.

Ce incalcire trista in mine ai produs
Si cata deznadejde si cata bucurie,
In acest vin de toamna, si tonic si confuz,
In aiurarea stearpa cum te arati tu mie.

Eu vreau o clipa numai viata sa-mi consum
In sarutari sterile manjindu-ti-o, manusa.
Ca niciodata, poate, drapelul meu postum
Sa nu-si descanteieze in asfintit cenusa.

Dar vie-apoi uratul, deluviile vie,
Si desclesteze-si noaptea deasupra-mi falci de fum,
Sa nu mai stie nimeni smintita bucurie
Pe care-o sorb cu cana sparta-acum.

3.
Oh, nu, nu e aceasta. Eroare-i peste tot.
Sunt muntii in eclipsa, de-aceea nu vad soare.
Rachiurile-ntr-insii se poticnesc in bot,
Dar umanismu-i doare si dragostea ii doare.

Indura-te de toate acestea, Demiurge!
Placida in clepsidra nimicnicia curge,
Pe cand eu stau de fata teribil si onest
Topindu-ma in masa poemului acest.

(1958)



vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.