O scamă - M Horlaci
Poezie adăugată de: M Horlaci

    marţi, 26 iulie 2016

Sunt drac sau înger, după caz si stare
În rest, neutru, inima mi-e rece
Las viața mea să curgă la-ntâmplare
Orice necaz la timpul lui va trece

Un vierme sunt, și-n hoituri îmi petrec
Cei mai frumoși si tineri ani din viață
Cu viermii mei tovarăși mă întrec
Si mă târăsc s-ajung la suprafață

Din lumea asta nu-mi doresc nimic
Sunt doar o scamă mică si scârboasă
Trăiesc să mor, cu moartea sunt amic
Acum îi lustruiesc...celebra coasă

M Horlaci. 26/07/16.



vezi mai multe poezii de: M Horlaci




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Vă mulțumesc frumos!
M Horlaci (autor)
miercuri, 27 iulie 2016


Imaginile poetice puternice şi un stil expresiv creează o poezie reusită.
tania
miercuri, 27 iulie 2016


Păi dacă-i așa, ce ne facem cu poezia „Horlaci” !?
Eu cred că în viață suntem de din toate câte
puțin. Însă nu toată lumea realizează. Interesante
versuri !
stefan doroftei doimaneanu
marţi, 26 iulie 2016