Cântă moartea
Îmi cântă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cântă-ncet povestea noastră:
Un joc de umbre şi lumină.
Eu o ascult în noaptea mută,
Din adâncimi îmi creşte mare;
Întreaga viaţă petrecută
La căpătâiul meu răsare.
Şi cum, sub tâmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu câte-au fost îmi vin în minte,
Ci câte-ar fi putut să fie.
Marienbad
Ce blândă eşti, domestică pădure
Sub brazii tăi decenţi nu mi se pare
Că s-ar putea vocifera prea tare,
Ori c-ar veni haiducii să mă fure.
Bine crescută, n-ai asemănare
Cu coastele Carpaţilor, obscure,
Unde e zvon de clopot şi secure
Şi unde iese ursul la plimbare...
Şi totuşi pacea ta civilizată,
Mi-a arătat cea mai cumplită fiară:
— Pădure tunsă, rasă, coafată...
Vai, n-am s-o uit vedenia burgheză:
— Un neamţ enorm pe-o bancă solitară
Îşi mângâia nevasta lui obeză...
vezi mai multe poezii de: Octavian Goga
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cu multă plăcerea, Gerra! și eu îți mulțumesc, încerc de pe unde pot să fie aduc cât mai mulți.
Cu drag.
ALapis
sâmbătă, 27 februarie 2016
Mulțumesc Auras pentru îmbogățirea bibliotecii și cu dragii noștri clasici!
Cu drag
Gerra Orivera
sâmbătă, 27 februarie 2016