Drumuri - Otilia Cazimir
Adăugat de: mustang

Un lung vîrtej de colb învăluit,
Atît a mai rămas în urma ta…
S-a clătinat o vreme pe şosea,
De parcă-o umbră rătăcită s-a trezit
Şi s-anălţat, şovăitoare-n, vînt,
Să caute cu paşi miraţi şi mici
Pe-un om care-a murit de mult pe-aici
Şi-a părăsit-o, aruncată la pămînt.
Dar, tot mai rară, umbra nimănui
Se risipea în lungul drumului,
Şi după orice om care trecea
Se ridica din nou, ca-n urma ta.
Şi-acum, atîtea drumuri între noi
Se-ntind, nepăsătoare,
Atâtea drumuri
Pe care plouă monoton şi incolor,
Ori poate-i soare…
Pe margini, mingi uşoare şi trifoi
Şi firav inişor,
Cu aripi mici de fluture drept floare,
Şi jarul pîlpîind al macilor,
Şi flacăra albastră de cicoare…
Ogoarele-şi îndoaie pe cîmpii
Dreptunghiurile galbene şi brune.
Un rîu, tivit cu sălcii fumurii,
Se despleteşte-n foi subţiri, s-adune
Şi-apoi zorit să ducă nu ştiu unde
Mătasa cerului topită-n unde.
Şi ca-ntr-un cîntec vechi, copilăresc,
Aş vrea din nou în calea ta să cresc,
Să fiu un mac pe-o margine de drum ,
Cu toată viaţa strânsă laolaltă
Într-o amară picătură de parfum, -
Şi-atîta de plăpînd în iarba naltă,
Încît, abia atins de umbra ta uşoară,
Să pîlpîie din aripi şi să moară.
Şi doar tulpina dreaptă-n urma ta
Să-mi poarte-n soare, crudă, inima…



vezi mai multe poezii de: Otilia Cazimir




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.