Păstor - achim leu
Poezie adăugată de: achim leu

    luni, 18 aprilie 2016

Motto
Pe-un picior de plai ,
Pe-o gură de rai, ................

La vremea nașterii luminii,
Pe undeva la poarta lumii,
Zburam pe aripi moi de vis,
Printr-un feeric paradis.
Și când am coborât din zbor ,
M-am prefăcut într-un păstor,
Care-și oprise turma lui,
Sub frunza deasă-a bradului.
Bradul cel nalt crescut pe stîncă,
Ce liniște! Ce pace-adâncă!
De se-auzeau stele clipind,
Și licuricii licărind!
De-ți simțeai sufletul cântând,
Sub cel brad nalt în vârf c-o stea,
Și codrul, codrul ,fremăta.

Deodată-n liniștea adâncă,
Un icnet surd țâșni din stâncă!
Un uruit de munți căzând,
Simțeai pe sub pământ mergând,
Șerpii cutrmurelor,care,
Zdrobeau Pamântul în strânsoare,
Zbătându-se, trăgând cu coada,
Sa duca în abisuri prada.
Pucioasa zvârlită pe nări,
Întunecase patru zări,
Din coama lor cu solzi de fier,
Ploua cu fulgere spre cer,
Și se-auzea în jur vuind,
Șuierul lor un val crescând,
Și codrul codrul fremătând !

Când s-a oprit cumplita forță,
Sub luna tremurândă torță,
Păstoru-în palida lumină,
Ca de vedenii se închină!
Balaur ce putea să fie,
În pâcla-aceia ruginie?
Simțea aproape că-l atinge,
În pâcla-aceia ca de sînge!....
Doar când căzu praful cel rău,
Văzu păstorul negrul hău,
Șanțul adânc ,imens tranșeu,
Ce se pierdea departe-n zare ,
Despărtind turma de izvoare...
Târziu când s-a mai luminat ,
Și soarele privea-ncruntat,
Parcă-ntrebând ,ce s-a ntâmplat?
Ce plug imens ,la ce-nhămat ,
Atras această brazd-adâncă,
Între păstor și între luncă?
Dar ca un clopot tras în dungă ,
La capul unui muribund ,
De jos îi răspundeau vuind,
Ecoul pietrelor curgând ,
Și codrul.codrul, freătând!

Tu soartă rea,tu rea ursită,
Care ne cerni ca printr-o sită,
De ne împarți în morți și vii,
În fericiți sau în pustiI...
Eu poate ți-s dator ceva,
Dar de ce chinui turma mea?
-Nu vezi cum soarele ce urcă,
Încinge cenușia stâncă,
De ne cuprinde-al setei foc?
Cum oile spre mine-ntorc
Ochiilor umezi , parcă plâng ,
Și-apoi privesc verdele crâng?
Cum eu avînd așa aproape ,
Proaspăta iarbă, limpezi ape,
Le-ocolesc ochii,le-alung bând,
De lângă șanțul fără fund?
Și cat în jur strigând,cerșind,
Să mă ajute cineva....
Dar nimenea nu-i răspundea,
Doar codrul,codrul fremăta.

Bradul meu drag ,cu fruntea-nstele
Drept ca și țelul vieții mele...
Ce falnic înfruntai furtuna,
Sub poala ta păzindumi turma...
Mereu la greu m-ai ajutat ,
Iar sufletu-mi de vârf legat,
Mi-l urcai sus, sus către stele,
Izvor de vis și de putere.
Vin iar cu inima-mi plângând ,
Și-ti cer să mă ajuți ,murind...
-Te-oi doborâ ca să te fac punte,
Spre crângul cu izvoare multe.
Iar șanțul rău l-oi astupa,
Cu trupul tău,cu viața ta!

Atât de mult a suferit ,
Păstorul pân-s-a hotărât,
Ca să lovească trunchiul drept,
De parcă îi săreu din piept,
Bucățile de așchii albe ,
Ce se-nșirau ca niște salbe
În jurul celui sortit morții...
Și doar târziu ,în geana noptii,
Atunci căzu falnicul brad,
Și codrul, codru-a fremătat!

Cînd a căzut frumosul brad,
Orcine s-ar fi așteptat,
S-audă un năpraznic tunet...
Dar ce ciudat..Un simplu sunet,
Ca un oftat, ca un suspin..
Și bradu-ngenunchează lin,
Cu trunchiul peste șantu-adinc ,
Cu vârfu în mijloc de crâng..
Cu el căzu din cer și-o stea
Iar codrul,codrul ,fremăta!

Dar ce-a putut să se arate
Vre-o zgribțuroaică?..Vre-un nor poate?
Ce a umbrit palida lună?..
-Priviți ! E ea ,ursoaica brună!...
Cu colții albi sticlind în noapte,
Cu balele însîngerate ,
Cu ochii doi cărbuni ,răi ,roșii
Și ghearele coase-ale morții...

Din întuneric pândind lumea,
Tăcută ca nenorocirea,
Venea incet,drept, fară frică
Săsi ia necuvenită dijmă,
Cum și-o lua de mii de ani,
Dintre mioare și ciobani...
Și nimenea pe acest munte,
N-avu curajul să o –nfrute!
Toți înălțau spre cer privirea,
Uitând că-n mână au securea...
Sau căutau grăbiți tufișul
Uitând toporul și tăișul...

Și se-ntâmpla, păstor sau turma,
Să scape vii pierzându-și urma...
Însă pe cenușia stâncă,
Înconjurați de brazda-adâncă,
Cum dă nconjorul fierul roții
Vom pieri toți sub gheara morții...
Așa gândea atunci păstorul,
Simțind cum îl cuprinde gerul,
Frica-aceea blestemată,
Ce o cunoaștem doar odată...
Și-atât ar fi dorit să fugă!..
Dar nu putea să se mai smulgă,
Din încleștarea disperării...
Și-ursoaica precum mersul vremii,
Încet, incet ,s-apropia...
Iar codrul, codrul fremăta!

N-am cum să fug din calea sorții..
Da,voi sta demn în fața morții,
La fel cum făceau și strămoșii,
Simțind în spate ochii roșii,
Și colții ghiarele de fier
De-și înalțau ochii spre cer,
Ca să termine-n pace ruga...
-Erândul meu! A sosit bruna!..

Dar când privi bolta-nstelată
Își dete seama deodată,
Că de pe cer lipsea o stea...
O stea ce-odată strălucea,
Pe fruntea verde-a bradului,
Cel drept ca țelul vieții lui...
Și golu-acela de pe cer,
Curgea ca o durere-n el.
De-i apăsa privirea-n jos,
La trunchiul bradului frumos..
La jertfa lui, râvnita punte,
Spre crângul cu izvoare multe...
Simți în el ceva schimbat,
Și codrul,codru-a fremătat!

Atunci se hotărâ păstorul,
De o lovi scurt,cu toporul,
Sus ,cât de sus putu ajunge,
De fierul în bucăți se frânge ,
Iar sângele țâșni ,pârău,
Mai negru ca al lumii rău.
-Un urlet lung zgudui zarea,
Iar luna ca și lumânarea ,
A pâlpâit bătută-vânt,
ȘI cădeau stele pe pământ!...
-Priviți-o cum se prăvălește,
Prinzând păstorul ca-n tr-un clește!...
Și-atât de tare-n gheare-l strânge,
Pân-se unea sânge cu sânge,
Topinduli-se viața-n vine
Cum ,, Răul” se topește-n ,, Bine’’

Văd soarele stingându-se
Pământul, învârtindu-se
În mari spirale,parcă-o roată,
Mar azvârli pe bolta-naltă,
Și-apoi vin vâjâind în jos,
Prin întunericul pufos,
Spre țărna umedă a morții,
Care mi-a prins obada roții.
-Nu te opri roată de tors,
Nu mă lăsa acolo, jos...
-Mai mișcă-ți roată spițele,
Poate-mi mai văd oițele...

Ca printr-o ploaie de argint,
Păstorul a mai deslușit,
Lângă izvor, în crângul verde,
Tremurătoare, albe pete,
Ca niște flori! Dar nu erau,
Că-n fiecare cald ardeau,
Lacrimi curate, ca de rouă,
Din care se părea că plouă,
Lumin-aceia de argint!
Și apoi totu-a dispărut...
De-a mai rămas un zâmbet blând,
Și codrul, codrul , frematând.

Achim Leu



vezi mai multe poezii de: achim leu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Intrarea în defensivă când cineva îți semnalează niște greșeli, nu e atitudinea cea mai fericită! O postare este echivalentul publicării pe hârtie! Iar cine publică, din respect pentru sine și pentru cititorul care-i ”cumpără” opera, angajează un corector să-i remedieze scăpările gramaticale! Există mari prozatori români ce erau cataclisme pentru editori - dar aceasta o știu doar biografii! Pentru că în luminile rampei ieșeau impecabil gramatical - și erau și împănați de geniu!
Aș vrea să ne respectați și pe noi și pe dvs.
Gerra Orivera
vineri, 22 aprilie 2016


Prea multe greseli de ortografie si gramatica. Mult prea multe. Nici poezia nu este prea reusita din pacate.
M Horlaci
vineri, 22 aprilie 2016


Stiu ca neglijez aspectele legate de stricta corectitudine a scrierii,si accept criticile si sfaturile
-Nu pot insa sa fiu de acord cu un tip de critica ce desfiinteaza ,pornind de la chestiuni care se pot remedia.Nu am vrut sa fiu rautacios ! Oricum va multumesc doamna Adina.
achim leu (autor)
vineri, 22 aprilie 2016


"Și codrul, codrul ,fremăta"...prima virgulă este pusă corect, a doua nu. Pentru că NU se pune virgulă între subiect şi predicat.

"Și codrul codrul fremătând !" ...aici nu mai apare virgula la repetiţie...

"Parcă-ntrebând ,ce s-a ntâmplat?"...unde e cratima de la "s-a-ntâmplat" ?

"Ce plug imens ,la ce-nhămat ,
Atras această brazd-adâncă,"
...greşeală gravă...altceva este "a tras", altceva "atras"...plus "brazdă-adâncă"

"Și codrul.codrul, freătând!"...aici cred că este clar. Iar virgulă între subiect şi predicat, punct la repetiţie, plus lipsă o literă...

"Tu soartă rea,tu rea ursită"
...substantivul în vocativ se desparte întotdeauna cu virgulă. În cazul de faţă "Tu"

"În fericiți sau în pustiI"... pustii

"Cum oile spre mine-ntorc
Ochiilor umezi , parcă plâng"
...sunt convinsă că e vorba de "ochii lor"

"Bradul meu drag ,cu fruntea-nstele"...Corect "cu fruntea-n stele"

"De parcă îi săreu din piept"...lipsă o literă

"Cu vârfu în mijloc de crâng"... apostrof sau "vârfu-n"

"Vre-o zgribțuroaică?..Vre-un nor poate?"...vreo, vreun

"Săsi ia necuvenită dijmă"...să-şi

"N-avu curajul să o –nfrute!"...o-nfrunte

"Frica-aceea blestemată"...

"-Erândul meu! A sosit bruna!"..E rândul meu

"Atunci se hotărâ păstorul"...hotărî

"Atunci se hotărâ păstorul,
De o lovi scurt,cu toporul,
Sus ,cât de sus putu ajunge,
De fierul în bucăți se frânge"

"Atunci o lovi , fierul se frânge"...neconcordanţă temporală..."se frânse"

"Topinduli-se viața-n vine"...topindu-li-se

"În mari spirale,parcă-o roată,
Mar azvârli pe bolta-naltă"
...greşeală gravă care duce la altă interpretare.Corect: "M-ar azvârli"

"-Nu te opri roată de tors,"
...substantiv in vocativ "roată de tors" ...deci "Nu te opri, roată de tors,"

"Lumin-aceia de argint!"...Lumina-aceea

O poezie poate să piardă din farmec dacă este prezentată într-o formă incorectă. Am dorit să ajut la prezentarea ei, nu am sugerat că poezia nu este frumoasă. Mie îmi place. Dar eu trec peste greşeli şi văd esenţa. Faptul că le semnalez este dorinţa mea ca poezia să ajungă la cât mai multe persoane.
Am să evit pe viitor să mai corectez extemporalul dumneavoastră, ca să nu vă mai provoc supărare.
Prin acest răspuns mi-am explicat afirmaţia din comentariul anterior. Acestea nu sunt singurele greşeli...dar timpul fuge, fuge...
Cu stimă!
Adina Speranta
vineri, 22 aprilie 2016


Expicati-mi si mie cum puteti slefui poezia acesta
Cred ca sinteti un sau o corectoare de extmporale
achim leu (autor)
joi, 21 aprilie 2016


Minunat poem cu sensibilitati deosebite.
Felicitari din inima
Mari
marţi, 19 aprilie 2016


Foarte multe greseli ortografice am intalnit , greseli care umbresc poezia. Nu le mai enumar pentru ca sunt prea multe. Inclusiv cele de punctuatie...Poezia este frumoasa , desi pe alocuri mai are nevoie de slefuire...Mi-a placut ideea, mesajul , versul-refren "Codrul , codrul fremata" cu schimbarile intervenite de-a lungul poeziei...
Adina Speranta
marţi, 19 aprilie 2016