Păstorul cel Bun - Ioan Daniel
Poezie adăugată de: Ioan Daniel

    luni, 26 octombrie 2015

Eu sunt păstorul cel Bun
Ce dulce cuvântul răsună
În cei ce aleargă astăzi pe drum
Ființa curată— s-o aibă mai bună

Cuvântu acesta cu atâta iubire
Pământu-l cuprinde și cerul deschis
Căci omul azi poate spre fericire
El însuși să fie un nou paradis

Credința să-i fie— credința-n Hristos
Un semn care-l mână mereu peste ape
Iar gându ce-l duce e tot mai frumos
Căci dragostea sfântă de el e aproape



Păstorul iubit e-n faţă la turmă
şi grijă îi poartă mereu şi mereu
în cercuri sublime clopote sună
prin aer de toamnă rece şi greu

Iar cerul cu nouri mai jos se întinde
şi vântul mai bate pe alocuri mai tare
căci umbra mai iute pământu-l cuprinde
iar ziua e mică şi noaptea e mare

Deodată Păstorul în loc se opreşte
se-ntoarce spre turmă din ochi căutând
în urmă el află—o oaie-i lipseşte
rămase în urmă –ori ce-o fi făcând

Îl doare de oaia ce-i lipsă
şi-n Sine se-ntreabă ce o să fac
căci vremea şi astzăzi e atâta de-nchisă
m-oi duce s-o caut în locuri ce-i plac

Se duce Păstorul şi turma şi-o lasă
să pască în voie pe câmpul întins
c-o teamă adâncă mereu îl apasă
şi doru în taină de ea l-a cuprins

El trece pâraie şi urcă pe râpi
colindă păşunea –în urmă se duce
în grija duioasă prinde aripi
şi-o pantă abruptă începe să urce

Când iată oiţa e prinsă-ntre spini
şi-i tristă sărmana –ce-o fi având
degeaba voieşte ochii senini
să-i facă în grabă Păstorul văzînd

Dar El cu blândeţe îi spune să stea
să nu se smucească căci iat-o ajută
cu grijă-i desface povoara cea grea
pe umeri o pune la turmă s-o ducă

Păstorul iubit –ce grijă El are
de oia pierdută ce-n spate o poartă
mai scurtă cărarea acum i se pare
căci oaia pierdută nu este moartă

Legat e Păstorul de turmă şi oi
iubirea adâncă de ele îl leagă
adesea se luptă prin vânturi şi ploi
ca turma să-i fie curată—întreagă

Eu sânt Păstorul cel Bun
ce dulce cuvintele sună
viaţa-mi doar Lui—în mân-o depun
s-o facă cum ştie—mai blândă mai bună
. . . . .
08-03-1982



vezi mai multe poezii de: Ioan Daniel




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Dragul meu Daniel, întradevăr ai scris mult dar, te apropii de perfecţiune în poezie dacă, foloseşti versuri cu măsura... 7-8 sau... 10-11 precum sonetele. Cele scurte, sunt pentru cei mult mai avansaţi în ale poeziei căci, sunt vocale, sunt consoane mai tari sau mai slabe ca sonoritate şi, nu se pot lega toate. La măsura 10-11, ai timp să găseşti repede o zimă deci, este mult mai uşor ca de început să te axezi pe acest criteriu. A scrie... 6-8 sau... 9-11, intri în dezacord... cânţi fals şi, ascultătorul... spectatorul, nu-ţi acordă o notă de trecere chiar dacă ai scris... mult, să vadă lumea că poţi.

Această mică... (cacofonie... atenţie) critică, poate fi valabilă şi pentru cei ce se consideră avansaţi şi... nu sunt. Deci, poezia se scrie din suflet şi... cu suflet căci, la sufletul altori iubitori de poezie va merge. Dacă, guşti o... prăjitură care, te gândeşti că este dulce ca mierea şi, este şi acră sau sărată... iute, o mai doreşti? Tot aşa sunt şi poemele... avem pe Eminescu... şi mulţi alţii care, ne pot fi profesori celor ce doresc a deveni poeţi.

Cu speranţa că, nu s-a supărat pe mine... "marea"... lumea, vă mulţumesc şi mai revin când am vreme căci, trebuie cineva să vă explice arta scrierii... POEZIA.

Cu drag,
pavalachepaul
vineri, 30 octombrie 2015


O scriere mult prea lungă cu un mesaj destul de confuz. Măsura si ritmul nu funcționează..

Te-am sfătuit să rămâi la versuri in alb..

Până nu vad un progres la tine nu o să mai comentez la postările tale..

Cu drag!
M Horlaci
luni, 26 octombrie 2015