Pipier Bobe
Adăugat de: Oancea Aurel

Numele Pipier Bobe a fost, la început, porecla dată de o pensionară care făcea cumpărături de la magazinul al cărui patron era el, Vasilică.

Într-un timp, nu se găsea în oraş piper de nici un fel, decât la Vasilică. Patronul a pus în geam un carton, pe care a scris cu litere mari: „PIPIER BOBE“, adică piper boabe, să ştie tot muritorul de rând că la el se găseşte piper boabe. De câte ori era întrebată ce mai face, bătrâna răspundea: „Ia, mă duc şi eu să cumpăr ceva de la domnul Pipier Bobe“.

Porecla a ajuns la urechile lui Vasilică şi, cum îi suna americăneşte (el scria „pipier bobe“, dar era convins că a scris corect şi chiar citea „piper boabe“), i-a plăcut şi tare fudul mai era el, când vreun muşteriu i se adresa cu „Domnule Bobe“.

***

Armata avea să-i creeze lui Vasilică convingerea că el nu-i chiar aşa de grozav cum se credea. Începea să-şi dea seama că el era cineva numai pentru Mami şi Tati – deveniţi între timp „Aia bătrână“, respectiv „Ăla bătrânu'“.

Primele necazuri le-a avut cu trezitul dimineaţa: mereu trebuia să tragă colegii sau caporalul de el să iasă la înviorare. Fiindcă era mămos şi molâu, făcea plantoane, numai schimbul 2, cu nemiluita. Dar a mai apărut ceva, care a făcut din el prostul trupei: Vasilică, Silache, cum îi spuneau colegii de arme (unii mai răutăcioşi îi ziceau Sulache), visa noaptea că face pipi în pat, şi visele i se împlineau. Toate!

Viaţa cazonă avea să i se amelioreze (pentru o vreme) după prima vizită făcută de Mami la unitate. Printre suspine şi hohote de plâns, i-a spus mamei toate ofurile sale, implorând-o să facă ceva să-l scape de armată.

Mami, care-şi luase o cameră la hotel, a reuşit a doua zi să discute cu comandantul de batalion care, în faţa acestei preafrumoase doamne, a rămas mut (de admiraţie, fireşte) şi a promis că-i va face lui Vasilică o armată fericită. Şi, ca să fie şi mai convingător, a chemat furierul şi i-a ordonat să pregătească o permisie de 5 zile. Maiorul a cerut şi pentru el o permisie, egală cu a soldatului Vasilică, apoi a telefonat consoartei sale, să o înştiinţeze că pleacă într-o misiune (secretă). I-a luat pe cei doi, mamă şi fiu, în maşina sa şi a plecat cu ei spre orăşelul care, pentru un an şi mai bine, avea să răsufle uşurat de lipsa lui Vasilică.

Au făcut o escală la un motel, unde au stat numai câteva ore, fiindcă doamna trebuia să fie dimineaţă la serviciu. În fine, au ajuns la destinaţie, unde îi aştepta, surprins, Tati, căci prezenţa domnului maior nu fusese prevăzută în program.

După ce au făcut cunoştinţă (Tati încântat, maiorul dezumflat), s-a întins o masă mare, cu de toate. Maiorul doar a ciugulit puţin din mâncare, iar de băutură nici nu s-a atins.

În timpul mesei, o glumă nesărată de-a lui Tati l-a făcut pe maior să se ridice supărat: „Ce băiat important are tata, dacă a ajuns să aibă şofer maior!“.

Gluma a fost întâmpinată de fiecare dintre meseni în stil propriu: Vasilică a pufnit în râs, stropindu-i pe toţi cu mâncare, Mami i-a aruncat soţului iubit o privire asasină, iar domnu' maior a zis mersi, s-a dus glonţ la maşină, a urcat şi a demarat către unitate, unde s-a prezentat şi, probabil, a raportat că misiunea a fost încheiată (cu succes şi, bineînţeles, înainte de termen). Ce i-o fi raportat acasă soţiei sale nu prea ştim – o minimă decenţă nu ne-a permis să ne potolim curiozitatea.

Revenit la unitate, soldatul Silache şi-a reluat milităria, visele nocturne, plantoanele şi alte greutăţi. Supărat, nu se ştie din ce cauză, maiorul a-nceput să-i facă zile fripte băiatului: mereu se răstea la el, îl făcea incapabil şi l-a poreclit Soldatul Pişoarcă. Însă porecla nu a fost preluată de colegii săi, deoarece Vasilică primea foarte des pachete de acasă.

***

Aurel Oancea