(Primăvară uitată)
Plouă cu lacrimi de fecioară
Frântă de-o iubire mult visată,
Găsită și pierdută, oare, a câta oară?
În trupul amazonic ca de piatră...
Iubită platonic și apoi lăsată,
Într-o zi de primăvară uitată...
Plouă cu lacrimi de mamă-crăiasă
Căzută în gânduri de dor...
Plecați sunt prinții de-acasă,
Să-și facă un mai bun viitor,
Mândri de mamă și tată,
Într-o primăvară de mult uitată...
Plouă lung, torențial,
Dar curcubeul, iată:
Printre nori, imperial,
Magia de culori își arată.
Totul revine la normal,
Primăvara-i de acum uitată...
Se liniștesc în lumescul tablou
Fecioara, mama și timpul...
Speranța renaște din nou,
Viața-și recapătă ritmul.
E de la Dumnezeu lăsată
Fiecare primăvară uitată...
16.05.2014
vezi mai multe poezii de: Emilian Lican
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ati facut o simbioza intre ploaie si o latura umana,durerea umana si dorinta de renastere a naturii si speranta,iar curcubeul isi pune pecetea.AS comenta-o din punct de vedere filozofic.Asta inseamna sa fii poet!Felicitari!
Cristiana Iliuta
marți, 21 martie 2017
Foarte frumoase versuri
estera
miercuri, 08 martie 2017