De ceruri stârnit, vântul împrăştie colbul,
Norii se pregătesc pentru un aprig desfid,
Lângă cântecul mării,se aşează el, orbul,
Iar porţile priviri-i în sine se deschid.
Aud chemarea zilei când noaptea mă-mpresoară
Și strigătul luminii în visurile ei,
Neliniști mă inundă în fiecare seară
Când cerul licărește-n alaiuri de scântei.
Un evanghelist mergea zi de zi pe strada sa,
Prin oraș, să-ntrebe omul, de e roditor ca pomul,
Întreba pe fiecare ce-l găsea în preumblare,
Cu vorbire înțeleaptă, dacă e pe calea dreaptă.
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.