Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: LXXXIV

Stele de mai

Eu nu mai pot trăi asemeni
Frumoaselor stele de mai

Printre nouri reci de ceață
Un alai cu pas grăbit,
Blând trezește iar la viață
Tot pământul adormit.

De ce te strig mereu în vise
Şi tot mai sper să te revăd,
Când ştiu că-n nopţile promise
Voi suferi ca un nărod?

mai spune-mi o dată
cum se dezleagă pustiul
când sângeră lumina sub pleoape
cu tâmpla lipită de noapte

soarele răsare
după porumbare
și apoi apune
peste o genune

Mă voi întoarce într-o zi
La casa cu cerdac,
Acolo sunt miresme vii
Şi flori de liliac...

De ceruri stârnit, vântul împrăştie colbul,
Norii se pregătesc pentru un aprig desfid,
Lângă cântecul mării,se aşează el, orbul,
Iar porţile priviri-i în sine se deschid.

Ieri au înfrunzit copacii, am uitat să îi privesc.
Eram mult prea ocupată la trecut să mă gândesc.

Astăzi mi-a zâmbit zambila şi mi-a spus că-i primăvară.

Ţi-aş scrie versuri pe chip
şi ţi-aş picta sufletul în culori calde.
Aş face artă cu tine
în fiecare noapte.

Aud chemarea zilei când noaptea mă-mpresoară
Și strigătul luminii în visurile ei,
Neliniști mă inundă în fiecare seară
Când cerul licărește-n alaiuri de scântei.

Un evanghelist mergea zi de zi pe strada sa,
Prin oraș, să-ntrebe omul, de e roditor ca pomul,
Întreba pe fiecare ce-l găsea în preumblare,
Cu vorbire înțeleaptă, dacă e pe calea dreaptă.

Hotel în mijlocul naturii umane…
Turiştii cazaţi: sentimentele-scame.
Pe paturi, miloase cearceafuri alintă
Dureri… şi ferestre deschise le cântă!

după George Topîrceanu

I.
De prin lunci, de prin poieni

Găsesc intr-un Cerc
perfecta ecuatie a unei elipse
ce se rotește concomitent
cu a mea ființă.

O, amintire!
Tu, rană deschisă!
Durerea ta e prea săgetatoare
M-ataci în suflet

Dă-mi mâna ta să fim ca două stele
Pe cerul vieţii în sărut de nori,
Şi să-ţi culeg un curcubeu din vise
Ce stă etern într-un parfum cu flori.

Trupul tău de fată mare
mă topește din picioare
gustul tău ca de gutuie
gura-mi lasă amăruie