Poezie de Paşti - Val
Poezie adăugată de: Val

    joi, 28 aprilie 2016

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mǎ regǎsesc în satul meu
La casa bǎtrâneascǎ de pe vale;

Simt şi acum, pe prispǎ, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingǎşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal, zorit, urându-mi “ziua bunǎ”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bǎtrânǎ;

Se anunţa o mare sǎrbǎtoare,
Iar martorǎ era şi Luna plinǎ:
Va coborî din morţi, spre Înǎlţare,
Isus, a’ lui Maria, cu luminǎ!

Cǎ începea aşa o primenealǎ,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul îmbrăcat în vǎruialǎ,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povarǎ
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scǎpam şi eu atuncea de ocarǎ,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici cǎ ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh! la mâncare,
Cǎ popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se fǎcea cu rânduialǎ
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bǎtrânii bine, fǎrǎ şcoalǎ,
Cum sǎ-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n aşteptare
Biserica-ntr-o horǎ o strângea,
Lumini se arǎtau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi luminǎ,
Bunica ne dǎdea miel din cuptor,
Iar ouǎle-aşteptau pe masa plinǎ
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncǎ ne-ntâlneam
Gǎtit în straie noi cum altul nu-i,
Cǎci noi, copiii,-atunci ne înnoiam
Când Se nǎştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtǎ bucurie, ‘ntregul sat,
Ouǎ ciocnind cu mare şi cu mic,
“Cristos a înviat! Adevǎrat!”
Pe pajiştea cusutǎ-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncǎ, mândrǎ ca o ie,
Mi-a dat ca sǎ le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mǎrie…

Aş vrea sǎ vin din nou în satul meu
În zi de Paşti, în zi de sǎrbǎtoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare…

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mǎri, de al meu sat,
O lacrimǎ de dor mi se prelinge…

Simt o speranţǎ-n suflet cum izvoare
Din flacǎra-I ce arde, tumultoasǎ,
La ziua şi sǎtucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasǎ.

Valeriu Cercel



vezi mai multe poezii de: Val




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Sa fii iubit, frate George! Pace si lumina, si iubire maxima!
Val (autor)
vineri, 29 aprilie 2016


Sensibilă, limpede și de un firesc dezarmant. Un Paște fericit, Poete Cercel!
George PENA
vineri, 29 aprilie 2016