Povestea frunzei ruginite - Flavius Laurian Duverna
Poezie adăugată de: Duverna

    duminică, 13 septembrie 2015

Povestea frunzei ruginite

În zi de Toamnă,... liniştită
Printre nori albi ce-i risipeşte
O rază de soare-ncălzeşte,
Pe-un ram, o frunză ruginită
De-un fir ce-atârnă sprijinită,
Şi galeşă-n jur se-nvârteşte!

N-ar încerca să se desprindă
De ramura, purtată în ceaţă,
Căci roua-n orice dimineaţă...
Venea în lacrimi s-o cuprindă,
Şi-n faţa-i verde, strălucindă,
Ea-şi cânta dorul ei de viaţă.

La briza vântului... în adiere
De-un firicel, stând agăţată,
N-ar vrea a fi... ultima dată...
Şi ea se-nvârte-n mângâiere,
Dar se desprinde, cu durere
De ramura ce-a fost purtată.

Pământul reavăn o primeşte
În stadiul nou de-ncorporare
Spre-o altă viaţă prin redare,
După ce-n sol ea putrezeşte
Şi-n primăvară iar va creşte
Pe-o ramură-ncălzită-n soare.

Tot astfel, viaţa-i trecătoare
Şi după ce vârsta-şi trăieşte
Ca frunza şi-omul rugineşte,
Fiind supus la transformare
Prin soarta lui cea muritoare
Ce prin Hristos, se înnoieşte.

Flavius Laurian Duverna



vezi mai multe poezii de: Duverna




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulţumim pentru comentariul pe marginea poeziei în care m-am străduit să exprim cât mai elocvent şi sugestiv legătura dintre natură şi umanitate, prin exemplul transformării spre veşnica înnoire.
Cu toată stima!
Duverna (autor)
luni, 14 septembrie 2015


Exprimare curată, fluentă în spatele cărteia se simte un poet
Denisa P.
luni, 14 septembrie 2015