Povestea unui vânător - florianruse
Poezie adăugată de: florianruse

    miercuri, 13 aprilie 2016

(O ciripire îndulcită-n pripă: "O pasăre ce zboară dac-ar fi iubirea,
mi-aș dori să-i fiu barem o aripă, iar cealaltă aripă să-i fie-aleasa mea...)

Aproape-amuzat de a sa-ndrăzneală 
(tot zbura o pasăre un pic prea-n preajma mea),
arma am scos-o fără de pripeală, 
trăgând s-omor plictisul și-așa… să vadă ea.

Și-n urma-celui tunet care arde
mă străfulgeră un gând, ca din întâmplare: 
"Ce-o fi mai plăcut? S-o admiri cum cade?
Sau să-i privești de-aproape chipu'-n timp ce moare?"

Eram pe atunci un specimen brutal, 
așa c-am luat-o mândru,-n palme sfidătoare, 
cu un simplu gest, la fel de natural
cum rupe un grădinar, de-obicei, o floare.

Rana-n aripă-i scrutând-o-ntâi senin, 
strânsei, ca lovit, din ochi și-ntr-o clipă iată, 
parc-animate de un lăuntric chin, 
îmi aparură lacrimi pe-obraji prima dată…

Cât ușurează plânsul o așa mâhnire, 
nu-mi prea păsase, pân' atunci, mai deloc, 
obișnuind oricare stupidă pornire
să o iau în râs precum un dobitoc

Curând, secat de lacrimi și ușor ca fulgul, 
fost-am luat de-un fapt pe nepregătite: 
prea tulburat, bag seamă, de ce-a făcut plumbul, 
aripă-ajunsei fix pe nesimțite…

Zborul meu părea hotărât s-atingă, 
piscuri nemai atinse de vreun alt flăcăiaș;
vezi însă c,-atent, decidea să tragă, 
de-undeva din ascunziș, un nu știu ce țintaș...

Ce-a urmat apoi? – Un tunet percutant…
Iar celui de-a reușit cu glonț a m-atinge, 
cu o rană-n piept, sângerând galopant, 
i-am oferit plăcerea, brută, de-a mă stinge.



vezi mai multe poezii de: florianruse




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Pentru aspiranta

Tot respectul pentru comentariul dumneavoastra!
Va multumesc mult pentru popas!
florianruse (autor)
miercuri, 13 aprilie 2016


Curând, secat de lacrimi și ușor ca fulgul,
luat-am fost de-un fapt pe nepregătite:
prea tulburat, bag seamă, de ce făcu plumbul,
aripă-ajunsei fix pe nesimțite…


Când mâna grea a prins-o strâns,
privirea cea senină
s-a-nnegurat şi el a plâns
cuprins de a sa vină. Citit cu drag!
aspiranta
miercuri, 13 aprilie 2016


Cu drag , Florian !

P.S. Stiam ca nu te superi , de-aia mi-am si permis :)
Adina Speranta
miercuri, 13 aprilie 2016


Pentru Adina Speranta

Cearta? Hai sa fim seriosi! E profund onorant si o mare surpriza pentru mine, comentariul tau in versuri! Nu mi s-a intamplat prea des una ca asta... Banuiesc ca textul meu o fi atins pe acolo vreo coarda... Iti multumesc din suflet pentru efortul tau, Adina!
florianruse (autor)
miercuri, 13 aprilie 2016


Suprins de-aşa-ndrăzneală
că pasărea se avânta să zboare,
un vânător plin de răceală
s-a hotărât ca s-o omoare.

În sinea sa, de om brutal,
se întreba cu viclenie
care-i momentul ideal
de-a contempla o agonie.

Să fie moartea mai presus
de o cădere în durere,
sau este el doar un intrus
în soarta păsării ce piere?

Când mâna grea a prins-o strâns,
privirea cea senină
s-a-nnegurat şi el a plâns
cuprins de a sa vină.

De vina de a fi ucis
simbolul zborului spre creste
Şi-a plâns în urma unui vis
ce s-a pierdut şi nu mai este!

...hmmm...ceartă-mă!
Adina Speranta
miercuri, 13 aprilie 2016