Avem azi dimineață doar douăzeci de ani.
Desculțe merg, iubito, cu pas încetinit,
umbrele noastre două, sub pomii din livada
ce-albastrurile mării le-nfruntă cu verdeață.
Tu ești încă nălucă,
ivită-n seara fără lumină, între două
lumini, când băiețandrul și-amână, fără treabă
și dus pe gânduri, ora întoarcerii acasă.
Tu, încă sprijinită de mine, lângă mine,
mai cauți povârnișul secret al dunelor,
nisipul cu ascunsa lui pantă și ocultul
stufiș de trestii care
perdele-a-ntins pe ochii marini ai vântului.
Aici ești: lângă tine sunt eu, și cercetez
temperatura-naltă valuri fericite
și inima din mare orbește înălțată,
aflându-și somnu-n spumă și dulci frânturi de sare.
Și către noi și țărmul îmbucurat privește.
Castele scufundate crenelurile-și suie,
și alge ne oferă cununi, și valurile
ar vrea, plutind să cânte, în zbor întins pe turnuri…
Iubito, avem astăzi doar douăzeci de ani…
Traducere Veronica Porumbacu
vezi mai multe poezii de: Rafael Alberti
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.