Cântecul orbului - Rainer Maria Rilke

Sunt orb, voi cei de afară, e silnicie grea,
ceva fără sens, un blestem, e ceva
precum o zilnică povară.
Pe braţul femeii mi-aşez mâna grea,
pe griul cenuşiu e sură mâna mea
şi ea mă conduce prin golul de-afară.

Trecând, forfotind, vă imaginaţi
că altfel ca piatra pe piatră sunaţi,
dar vă amăgiţi : numai eu
trăiesc şi sufăr, fac zgomot mereu.
E-un ţipăt fără de sfârşit în mine
şi nu ştiu, din inimă sau pântec vine.

Recunoaşteţi al cântecelor son?
voi le cântaţi mereu pe alt ton.
Căldura luminii, în orice dimineaţă
pe uşa deschisă în casă o primiţi.
Şi aveţi un simţ, aşa, de la faţă la faţă,
de aceea vă îngăduiţi.


traducere de Dan Dănilă



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.