Vino după asfințit îndată
și privește pajiștea apoi;
nu-i de parcă am fi strâns-o toată,
multă vreme, și-am ascuns-o-n noi,
ca din amintiri și simțăminte,
noi nădejdi, placeri uitate-aproape,
încă-n noi umbrite dinainte
duși acum pe gânduri să ne scape
sub copacii ca din Durer, care
poartă-n fructe pline greul tot
ce din truda-atâtor zile-l scot,
tot slujind întruna, cu răbdare
întrebând cum poți să mai oferi
tot ce-ntrece-orice măsură, dacă
numai una, într-o viață-ntreagă
vrei și crești în voie în tăceri.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke