Sonetele către Orfeu (XXIV) - Rainer Maria Rilke
Adăugat de: Gerra Orivera

O, bucuria de-a fi făurit, din moale argilă, cu nemăsură!
Nimeni, aproape, n-a ajutat pe cutezătorii dintâi.
Totuşi, oraşe în golfuri s-au ridicat, cu lămâi,
uleiul şi apa, cu toate acestea, chiupuri umplură.

Zeilor, le schiţăm la-nceput contur îndrăzneţ, dar crude
stihiile sorţii ursuze sfarmă-acest vis.
În schimb, ei sînt cei fără de moarte. Ne este permis
să-l ascultăm pe acela, care, la capăt, ne-aude.

Noi, un neam, unul singur prin vremi: nume şi taţi,
mereu tot mai plini cu fiul ce vine,
de care, odată, să fim covârşitor cutremuraţi.
Nouă, nesfârşit îndrăzneţii, timpul întreg ne-aparţine!

Şi doar moartea, ea ştie ce sîntem, tăcut,
Şi ce câştigă mereu, când ne dă cu-mprumut.



vezi mai multe poezii de: Rainer Maria Rilke




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.