Ascultă trestia ce plânge - Rumi

Asculta trestia ce plânge,
de despartiri ea ne vorbeste.
"De când m-au secerat din stuf,
suspinul meu pe oameni îi mâhneste.
Caut un suflet de surghiun lovit,
sa-i povestesc a dorului napasta.
Toti cei ce de obârsie-au fost rupti,
a întâlnirii clipa o adasta.
În cin ales suspinul mi-am purtat,
si-ntre sarmani aflai tovarasie.
Prieten fiecare îsi zicea,
dar nimeni taina n-a vrut sa mi-o stie.
Nu e departe taina de suspin;
luminile-i privirii sunt ascunse,
ca sufletul de nimenea vazut,
dar trup si suflet sunt întrepatrunse.
Nu vânt, ci foc este al trestiei zvon.
Cine de foc nu-i stapânit, sa piara!
În trestii-s ale dragostei vapai,
tot dragoste si-n vinul ce dogoara.
La trestii zvonitoare taina-si spun
iubitii, când surghiunul îi dezbina.
Venin e-n cânt si leac adormitor,
pe cel nebun din dragoste-l alina."



vezi mai multe poezii de: Rumi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.