Chemarea iubirii - Rumi

În fiecare clipă, de pretutindeni, răsună chemarea iubirii:
Noi ne înălţăm către cer, cine vrea să vină cu noi?
Noi am fost în paradis, am fost prieteni îngerilor,
Iar acum ne întoarcem acolo, căci acolo este tărâmul nostru.
Noi suntem mai presus de orice paradis,
mai nobili şi mai puri decât îngerii:
De ce să nu ne ridicăm chiar deasupra acestora?
Ţelul nostru este Suprema Maiestate.
Ce are de-a face perla cea fină cu lumea plină de noroi?
De ce aţi coborât aici? Luaţi-vă bagajele şi mergeţi înapoi.
Ce este acest loc?
Şansa este cu noi, sacrificiul este al nostru!...
Precum păsările mării, oamenii vin din ocean, oceanul sufletului.
Cum ar putea această pasăre, născută din mare, să-şi facă cuib aici?
Altfel cum ar putea valul să urmeze valului ce vine din suflet?
Valul numit "Nu sunt eu Stăpânul tău?" a venit
şi a spart vasul acestui corp;
Iar atunci când vasul este spart, viziunea clară revine
Şi odată cu ea (survine) fuziunea deplină cu EL.



vezi mai multe poezii de: Rumi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.