Să cad în temerile eului - Răzvan Poşchin
Poezie adăugată de: Razvan Poschin

    luni, 27 iunie 2016

sunt eu, un vânt rece lovindu-se de obrazul tău
mult prea moale pentru o seceră ca mine
cu tăişuri lăuntrice, unse cu temerile de neant
mă legăn pe umărul tău, dar îmi pare că nu te simt, că-mi eşti departe
iar eu sunt un eu mult prea lovit de-o ghiulea apocaliptică
a nefiinţei brodată pe-o mânecă de creier
nu mă întreba nimic din anii trecuţi pe lângă mine atât de anonimi
că-mi pare că m-am născut în secunda moartă
pe-un pat de urzici, mâncând mătrăguna singurătăţilor
de pe unghiile mâncate de şobolani infernali
ai lumilor sinucise
de păcatele oamenilor mai mult neoameni în zile noastre himere
eşti atât de aproape încât nu te simt decât în vântul ce-aduce cu el parfumul tău autentic ce-mi învăluie trupul
într-o nostalgie neiertătoare
te modelez în fiecare lucru, în fiecare minune a naturii
te modelez în mine, în mâini ce n-au ştiu
decât să scrie şi să cuprind şiroaiele de lacrimi căzute din peşterile întunecate



vezi mai multe poezii de: Razvan Poschin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.