ÎNTREBAREA 1
Când m-adâncesc în gânduri, mă prinde-ntâi uimirea
şi mă întreb de-ndată: ce oare e gândirea?
RĂSPUNS
M-ai întrebat odată: „Ia spune-mi, ce-i gândirea?,
„căci adâncindu-i rostul, cuprinsu-m-a uimirea".
De la ce-i fals ea ştie spre adevăr să poarte.
Te face să contempli Supremul Tot în parte.
Iar înţelepţii lumii, în chip pătrunzător,
aşa au desluşit-o în scrierile lor:
Atunci când o idee se înfiripă-n minte,
ea mai întâi numită-i aducere aminte.
Şi dacă mai adâncă devine-acea gândire,
spun despre ea-nvăţaţii c-a-ajuns o tâlcuire.
Când bine rânduite gândirile se-arată,
atunci spun invăţaţii c-avem o judecată.
De n-ar primi gândirea divina îndrumare,
s-ar repeta pe sine apoi fără-ncetare.
Celui ce-i se vădeşte-Unitatea cea divină,
de-ndată i se-arată a Domnului lumină.
Cunoaşterea cea pură de l-a iluminat,
pe Domnu-n orice lucru să-l vadă-i este dat.
Gândeşti drept când de lume desprinsu-te-ai deplin
şi-atunci te luminează doar fulgerul divin.
Când nu-i arată Domnul ce cale să apuce,
nu-l poate judecata pe-această cale duce.
Nedumerirea-l face atunci pe gânditor
să vadă-n orice lucru doar ce e trecător,
prin care necesarul îşi află-a sa vădire,
esenţa lui stârnindu-i mereu nedumerire.
Ba gându-i se-nvârteşte în cerc neîncetat,
ba cugetarea-l ţine în lanţuri ferecat.
Vezi, rostul unui lucru doar prin contrar apare,
dar Dumnezeu nu are contrar şi-asemănare.
Şi cum Cel Veşnic n-are contrar şi-asemuire,
cum i-am putea da tainei divine-o tâlcuire?
Nu-i necesaru-aşijderi cu ce e trecător.
Cum l-ar putea cunoaşte atunci vreun muritor?
Nebun e-acela care-n pustiu şi-n ziua mare,
ar căuta c-o faclă strălucitorul soare.
vezi mai multe poezii de: Şabestari