Vârstă mare, iată-ne. Răcoare a serii pe înalţimi, suflu de larg pe toate pragurile, şi frunţile nostre dezgolite pentru arene mai vaste
Oricât de înaltă ar fi priveliştea, o altă mare departe se ridică, ce ne urmează, în dreptul frunţii omului: foarte înalt morman şi strânsură de vârstă la zările pământului, ca un zid de piatră la fruntea Asiei, şi foarte înalt prag în flăcări la zările oamenilor de totdeauna, vii şi morţi laolaltă.
Capul sus, om al serii. Trandafirul mare al anilor se întoarce la fruntea ta senină. Copacul mare al cerului, ca un nopal, se îmbracă în roşii cosenile, în Apus. Şi-n vâlvătaia unei seri cu gust de algă uscat, noi creştem, spre mai înalte transhumanţe, mari insule la mijlocul cerului hrănite cu ienupar şi cu strugurii-ursului.
Figuri pe sus şi pat de jar. Legi de sotii pentru noapte pe toate culmile scăldate în aur!
Vârstă mare, venim de la toate ţărmurile pământului. Ni-i rasa străveche, faţa fără de nume. Iar timpul ştie atâtea despre oamenii care am fost.
Am umblat singuratici pe drumuri depărtate; şi mări ne-au purtat, ce ne-au fost străine. Am cunoscut umbra şi spectru-i de jad. Am văzut focul ce ne umple de spaimă caii. Şi cerul ţinu mânie în vasele nostre de fier.
Vârstă mare, iată-ne. Nu aveam grija trandafirilor şi acantei. Dar musonul Asiei bătea, până la paturile noastre de piele sau de palmier, laptele lui de spumă şi de var nestins. Foarte mari fluvii, născute la Apus torceau de zor în mare, chilul lor gras de mâl verde.
Şi pe cerul de roşu laterit unde aleargă cantaridele verzi, auzeam într-o seară sunând primii stropi de ploaie călduţă, printre zborul dumbrăvencilor albastre de Africa şi pogorârea marilor zboruri din Nord, care fac sa trosnească ardezia unui mare Lac.
vezi mai multe poezii de: Saint-John Perse
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.