Sărut - Liliana Trif & Ioan Grigoraș
Poezie adăugată de: Liliana Trif

    miercuri, 15 aprilie 2015

“Iubesc pământul de sub picioarele tale și aerul de deasupra capului tău, și orice obiect pe care îl atingi, și fiecare vorbă pe care o rostești. Iubesc toate privirile tale, toate faptele și toată făptura, așa cum ești. “ Emily Bronte

- Sărut, bărbate, chipul tău de lut,
Geneza mea, lumină de-nceput,
Căușul strâns al palmelor brăzdate
De linia destinelor visate.

Sărut, bărbate, chipul tău de vânt,
De mi-ai fi cer aș vrea să-ți fiu pământ,
De-ai fi ocean aș fi un țărm tăcut
Ce-așteptă valul altui început.

Sărut, bărbate, chipul tău de zeu
Și-ți jur pe cer că tu vei fi mereu
Perechea mea în fiecare veac
Și-o maladie dulce, fără leac.

- Sărut, femeie, trupul tău de foc,
De la năsuc alunec spre mijloc
Și-am să cobor către piciorul mic,
Mai jos de brâu mă voi opri un pic

Să mă arunc flămând într-un ocean
În care apa-i lavă de vulcan,
Pe creasta unui val apoi să mor
Răpus de nebunie și amor.

Sărut, femeie, trupul tău aprins,
Te rog să-mi fii prefață și cuprins,
E scris că ești, în orice zodiac,
O maladie dulce, fără leac.



vezi mai multe poezii de: Liliana Trif




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

:) Eu cred ca asa e IUBIREA, Gabriela! Numai cine nu a simtit-o, o poate nega! Multumesc pentru semnul tau de apreciere!
Liliana Trif (autor)
sâmbătă, 18 aprilie 2015


Ioan: Ne-am întâlnit pe o planetă
Ce n-a atins perfecţiunea sferei,
Asteroid şi o cometă
Incendiind azotul atmosferei.

Doi visători nebuni, excentrici,
Predestinaţi, aşa ne-a vrut destinul,
Am devenit eliocentrici
Eu marea ta, tu cerul meu, seninul

Din dimineţi necenzurate…
Te-am căutat, iubite, ani-lumină,
Tu eşti cealaltă jumătate
De vers şi-avem aceeaşi rădăcină.

Liliana Trif (autor)
sâmbătă, 18 aprilie 2015


Multumiri de suflet, Stomff! Onorati de invitatia ta!
Liliana Trif (autor)
sâmbătă, 18 aprilie 2015


:) Cu sufletul intreg iti multumesc, Mirela!
Liliana Trif (autor)
sâmbătă, 18 aprilie 2015


Asemenea Tudor! Multumesc mult pentru semnul tau de apreciere!
Liliana Trif (autor)
sâmbătă, 18 aprilie 2015


Multumiri de suflet, Alina!
Liliana Trif (autor)
sâmbătă, 18 aprilie 2015


frumos!... asa ar trebui sa fie dragostea.. felicitari
gabriela
vineri, 17 aprilie 2015


Liliana... Am așteptat o viață să ajungi
În palma mea, să gust dintr-o petală
Înconjurată de picioare lungi
Și fără toc, peniță sau cerneală

Să-ți tatuez cu buzele pe sâni
Poeme de iubire sibiline
Iar ochii mei să caute hapsâni
Spre formele care-ți zvâcneau caline.

O noapte-ntreagă, parcă nici n-a fost,
Am savurat din trupu-ți miresmat
Și-am învățat iubirea pe de rost
În dimineaţa care a urmat.

nutzu
joi, 16 aprilie 2015


Ma uimiti de fiecarea data si intotdeauna in mod palcut. Va admir in continuare si va astept continuu pe site.
stomff
miercuri, 15 aprilie 2015


O maladie dulce, fără leac
ce dăinui va poate, veac de veac


FELICITARI ! Sublim...
mirimirela
miercuri, 15 aprilie 2015


Minunata chimia dintre voi... Va doresc tot binele din lume!
tudor
miercuri, 15 aprilie 2015


Frumoasă poezie...felicitări!
Alina Cristian
miercuri, 15 aprilie 2015