Sat - samoila
Poezie adăugată de: samoila

    joi, 03 septembrie 2015

Plictisul ancestral
Râde
În gura mare
Când liniştea deasǎ
În tine vâsleşte
Plimbându-şi
Tǎcerea
Ce îi prisoseşte.
De la înǎlţimea
Pe care
Ai poposit ,
Vezi
Un fir de apǎ
Curgǎtoare
Cu mersu-i şerpuit.
Priveşti atent
O-ngrǎmǎdire
De case
Pline de vieţi
Ce se trezesc
Ca dupǎ un chef
În boscheţi.
În curţi, ogrǎzi,
Pe drum
Vezi oameni
Şi-o casǎ de cult,
Flori pe terase
Şi ciripit de pǎsǎri
Lângǎ vorbitul
Incult.
Zǎreşti o moarǎ,
O fatǎ,
Un soldat
Cu sabie şi bici,
Lopeţi şi pluguri,
Gâşte
Şi furnici.
Toate acestea
Sunt cuprinse,
Acum
Ca şi-altǎdatי,
În ceea ce lumea
Numeşte
Veşnicul sat.



vezi mai multe poezii de: samoila




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Frumos spus!
Silviu
joi, 03 septembrie 2015