Se scuturǎ pǎmântul de pǎcate - samoila
Poezie adăugată de: samoila

    sâmbătă, 27 februarie 2016

Se scutură pământul de păcate,
Mai moare câte unul dintre mişei,
Foşnesc prea viu iubirile uscate
Între bărbaţii cu lipsǎ de femei.

Ici-colo, vezi câte-o slabǎ lumină,
Te prinzi iute de ea ca înecatul
Şi, invocând mereu mila divină,
Ajungi sǎ dai chiar mâna cu păcatul.

Înveţi de mic copil ce nu e bine,
Deprinzi uşor de toate să te fereşti
Şi când ajungi sǎ fii stăpân pe tine,
Constaţi cu uimire cǎ toate-s poveşti.

Cǎ Făt frumos din basm sau Zâna bună,
Sunt eu şi cu tine, iar focosul zmeu
E chiar păcatul mare ce se-adună,
Şi iertat de-atâtea ori de Dumnezeu.

Se scutură pământul de păcate,
Credinţe vechi,uitate, se ofilesc,
Nǎscând uşor zei noi în libertate
Ce îşi permit,neobrǎzaţi, ce-şi doresc.

Iubirea e păcatul cel mai mare
Care ne-a alungat din doritul rai
Cu dulcea ei vrere de-nflăcărare
Pentru-a avea ceace singur nu ai.

Se scutură pământul de păcate,
Cu el mă scutur şi eu câte odatי,
De iubire, vezi bine, nu se poate
Să mă lipsesc vreo clipǎ, chiar de-i păcat.



vezi mai multe poezii de: samoila




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.