Sedus de pustiu - florianruse
Poezie adăugată de: florianruse

    duminică, 29 noiembrie 2015

Chemat de o lume
lipsită de soare,
plină de sumbre stele,
scăldate-n morală,
aiurit, într-un suspin
de dor,
în mantie de negru chin,
stins, mor.
Mor macinat de-un gând:
De ce mă vor?
Să fie oare a mea vină,
că inerția am lăsat-o să mă-mpingă,
să mă îngrop în lumea lor,
de parcă cel mai important în viață,
ar fi să-nveți să "strălucești" ca dumnealor?

O fostă toamnă-n drum spre cimitir, dă semne de-agitație,
întâmpinându-mă c-o tristă coroană-nnourată,
parcă renegându-și propria-i condiție,
de insensibilă cucoană…
Curând, îi dau chiar lacrimi de-amăreală
(lucru neașteptat, căci o știam de gheață..., amorală),
ca și cum prin izbucnirea-i de brumar, prietenește,
ar încerca lumina-n suflet a-mi renaște...
Însă plouă prea târziu... totu-i sfârșit!
Plus că, deja, pământul m-a acoperit...



vezi mai multe poezii de: florianruse




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.