De frigul toamnei aspre nădejdea-i desfrunzită
Ca liniştita soartă păşeşte calul meu,
De marginile hainei de umblet fâlfâită,
Cu umedele-i buze prinzându-mă mereu.
Dar nu mă duc spre lupte sau spre-un tihnit coclaur,
Ci pe ascunse urme colind, când ziua lin
Se stinge licărindu-şi călcâiul ei de aur
Şi-n coşul vremii mele strâng faptele ce vin.
vezi mai multe poezii de: Serghei Esenin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
multumesc!
danab
luni, 26 octombrie 2015