Şi viu tot putrezesc - Răzvan Poşchin
Poezie adăugată de: Razvan Poschin

    marţi, 28 iunie 2016

un gând, un dor, un vânt trecut prin nesimţire
eu, mai antic ca ieri, ca secunda sinucisă de talpa altei secunde
privesc spre noaptea din depărtare, mai noapte ca noaptea de sub capul meu
nici zi nu este, nici noapte deplină
doar o anarhie între cele două, un fel de dimineaţă linsă de-o lehamite
mai dăunătoare decât orice alt lucru dăunător
deoarece nici tu nu-ţi poţi privi chipul în oglindă de teamă să vezi cum eşti strivit sub talpa neputinţei de alţi gândaci mai nevăzuţi ca tine
mai ireali, mai reali sau poate doar creaţii cavalereşti
ale copiilor păliţi de-o imaginaţie sumbră
şi nici nu ştiu cum se face că-n boli pe care nici eu nu le cunosc
mă zbat să ies
de sub ninsorile pucioase căzute pe lăuntricul meu, în cantităţi inimaginabile
iar deseori sfârşesc din a mă lăsa pradă hienelor iernatice
pregătite oricând să mă sfâşie
în bucăţi de carne putrezite
că şi-atunci când omul este viu el poate putrezi
până la ultima bucată de carne, ultimul întuneric al lăuntricului



vezi mai multe poezii de: Razvan Poschin




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.