Picioarele Podului Visului nostru,
au început,
să devină din ce în ce mai șubrezite,
pe fruntea plină de Ridurile Speranței,
ale unei Iubiri,
pe albiile căreia,
ne-am fi dorit să navigăm,
pe Corabia de Speranțe,
a Norocului,
din lemnul căreia,
să ne aprindem Focul Sacru,
al Stelei Iubirii,
care să ne arate calea,
spre lava Vulcanilor din noi,
care să ne ardă,
toate Iluziile Morții și ale Vieții,
ale căror cioburi de clepsidre sparte,
ne tăiau Venele Nemuririi,
prin care navigam,
în brațele unui Destin,
al Dumnezeului Iubirii.
vezi mai multe poezii de: Sorin Cerin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.