Apa morţilor - Ştefan Octavian Iosif

Cunosti pe calatorul strain ce rataceste
Lasat de-ai sai pieirii, pe cai necunoscute?...
Paragini fara tarmuri se-ntind pustii si mute,
Si-adâncurile zarii se tot îndeparteaza,
Plutind ca niste ape în arsita de-amiaza.

El s-a raznit din ceata, si-a alergat spre ele
Ca sa-si potoale setea ce-i mistuia plamânii.
Zadarnic staruira în preajma lui batrânii:
N-a vrut sa tina seama de vorba-le-nteleapta
Ca nu-i decât parere, si moarte-n zari l-asteapta...

Târziu îsi vede-acuma nebuna ratacire:
Puterea nu-l mai iarta s-ajunga pe tovarasi
Si n-o sa mai se-ntoarca pe veci de veci în tara-si:
Vazduhurile-albastru surâd nepasatoare,
Jucând voios deasupra drumetului ce moare...

Cunosti pe calatorul strain ce rataceste!...
Dorind sa cucereasca mirajul tau, Apollo,
Câti visatori nu fura ademeniti departe
De blestemata apa a mortilor, si-acolo
Ca el cazura prada iluziei desarte!...



vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.