Înşiră-te margăritare - Ştefan Octavian Iosif
Adăugat de: AlbAtros

Au fost odată trei secerătoare
Ce se iveau din lanuri pân-la brâu —
Trei flori ce-acum se deschideau la soare,
Acum piereau în aurul din grâu...
Au fost odată trei secerătoare...
Înşiră-te frumos, mărgăritare!

Şi iată că, adus de întâmplare,
Trecea un fiu de împărat în sus,
Şi-a zis atuncea fata cea mai mare:
,,De m-ar lua pe mine-aş fi în stare
Ca să-i îmbrac palatul cu un fus..."
Înşiră-te frumos, mărgăritare!

Şi-a zis atunci copila mijlocie,
Străfulgerând cu secera, pripită:
,,De m-ar lua pe mine de soţie,
Eu i-aş hrăni palatul cu o pită..."
Dar el privi la ea cu nepăsare.
Înşiră-te frumos, mărgăritare!

Şi dintre spice-a zis a treia floare:
,,De m-ar lua pe mine, eu i-aş face
Doi feţi cu plete de-aur lucitoare..."
Stă dus feciorul de-mpărat şi tace,
Şi-a treia zi la curte-i nuntă mare...
Înşiră-te frumos, mărgăritare!

Dar când a fost să nască-mpărăteasa,
Plecă-mpăratul plin de grea-ntristare,
Şi o ţigancă singură rămas-a
Ca s-o-ngrijească-n ceasul de-ncercare...
Că s-au sculat vrăjmaşi cu oaste mare...
Înşiră-te frumos, mărgăritare!

Iar când se-ntoarse-acasă împăratul,
Dorit să vadă cum îi sunt feciorii,
Găsi doi pui de lup — râdea palatul,
Şi clătinau din cap diregătorii...
Şi-mpărăteasa — ajunsese cersetoare...
Înşiră-te frumos, mărgăritare!

Şi s-a făcut ţiganca-mpărăteasă,
Iar cei doi fraţi, ucişi de ea cu ură,
În locu-acela unde-i îngropase,
Doi dafini auriţi se prefăcură...
Când i-a văzut, a prins-o spaimă mare...
Înşiră-te frumos, mărgăritare!

Şi-a dat poruncă scorpia să-i taie,
Şi ea cu mâna ei pe foc i-a pus,
Dar fără veste-atunci din vâlvătaie
Zburară două scânteioare-n sus
Şi au căzut pe-un ţărm de apă mare...
Înşiră-te frumos, mărgăritare!

Şi Dumnezeu cel bun şi mare dete
Din cele două mândre scânteioare
Să fim iar feţi cu daurite plete,
Şi să venim aici la şezătoare,
Să spunem trista noastră întâmplare,
Înşiră-te frumos, mărgăritare!

...Plângea cu hohot biata-mpărăteasă
Într-un ungher, cum asculta acestea,
Iar împăratul crunt se-ntunecase
Înţelegând ce rost avea povestea,
Pe când ţiganca se făcea ca varul...
Şi singur se-nşira mărgăritarul!



vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.