Mandolinate - Ştefan Octavian Iosif

Cand l-a zarit venea in sus
Din rasarit, ea din apus
De nu ma-nsel era-n april,
Copil si el, si ea copil.

Cum s-au vazut, cum si-au zambit
Dragi si-au cazut si s-au iubit
Si-au hoinarit in jos si-n sus

Spre rasarit si spre apus.
Dar ceasul cel fatal veni
Ea rase, el ingalbeni.
S-au despartit si ea s-a dus
Spre rasarit, el spre apus.

S-au despartit si ea s-a dus
Spre rasarit, el spre apus.

Te prind fiori privind la flori,
Vai, cand mai treci pe vechi poteci
Si vezi trecand parechi la brat
Te-opresti din drum si cum oftezi
Si chemi in gand un bland profil
Si gemi plangand nebun ca un copil.

Eu stiu cat sunt de efemer,
Un fulg in vant dar, pana pier,
Vreau sa te cant, un cantec sfant
Cum n-a sunat mai minunat
Nici pe pamant si nici in cer
Si-atata-ti cer, in schimb, ca pret
Doar sa zambesti cand, trist, pe drum
Il intalnesti pe cantaret
Tu numai cum sti sa zambesti.



vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.