Mergeam în întuneric şi fără nici o ţintă - Ştefan Octavian Iosif

Mergeam în întuneric şi fără nici o ţintă,
Cu fruntea încreţită, cu ochii în pământ,
Să plâng de mult uitasem, uitasem chiar să cânt,
Căci fericit e-acela ce plânge-amar sau cântă
Atuncea când se simte mai trist şi mai înfrânt!

Şi ai venit odată cu mândra primăvară,
Tu, primăvară mândră a vieţii mele, Li!
Cum te văzu pribeagul, pe loc se-nveseli.
Şi soare-n cer s-aprinse, şi ciocârlii cântară,
Şi-un rai de viaţă nouă deodată ne-nveli.

Şi s-a pătruns de farmec fiinţa mea întreagă
Când tu mi-ai spus o vorbă şi mi-ai şoptit cu drag...
Eu mă duceam spre moarte, tu m-ai întors din prag...
— Fii binecuvântată pe cât îi eşti de dragă,
Stăpână adorată a fostului pribeag!



vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.