Nucul - Ştefan Octavian Iosif

Acelaşi loc iubit umbreşti
Şi-un colţ de cer întreg cuprinzi,
Nuc falnic, strajă din poveşti,
Deasupra casei părinteşti
Aceleaşi crengi întinzi...

De veacuri fruntea nu ţi-o temi,
Ţii piept când vin furtuni năval
O, de-ai putea să mai rechemi
La poala ta şi-acele vremi
De trai patriarhal!

Acel şirag de mândre veri
De cari mi-aduc aminte-abia
Asemeni unor dragi păreri
Ce-au legănat în mângâieri
Copilăria mea...

O, de-ai putea să mai aduni
Alaiul de copii vioi
Ce-n horă se-nvârteau nebuni
Şi toamna făureau cununi
Din veştedele-ţi foi!

Dar unde-s brudnicii copii
Şi unde-s râsetele lor?...
Potecile-au rămas pustii
Şi-i năpădit de bălării
Pustiul din pridvor...

De mult s-au risipit şi-acei
Bătrâni ce-n umbră ţi-au stătut
La sfaturi cu părinţii mei,
Şi frunza ce-o călcară ei
Ţărână s-a făcut!

Străjer măreţ, mai ţi-aminteşti?...
Tu singur, încă neînfrânt,
De-amar de ani adăposteşti
Ruina casei părinteşti
Pe care azi o cânt!
Brudnic — nevârstic, necopt la minte.



vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Acuma sed, cu drag, la umbra-ti arsa,
Sorbind cu pofta valul de juglona,
Prieten drag, ce-ti legeni fruntea stearsa,
Facandu-ma-ntr-al vietii, a ta clona.
Sub sceptrul tau de aur, bland, ma lasa,
Din clipa mea intoarsa, gand strain,
Sa ma petrec, in liniste, spre casa,
Departe-a zarilor, ferice, pelerin...

Th3Mirr0r
th3mirr0r
joi, 07 mai 2015