Vară - Ştefan Octavian Iosif

Asfinţeşte. Printre ramuri
Aurite-n foc de soare,
Tremură nenumărate
Mici fereşti strălucitoare.

Sub arţar, plecat, moşneagul
Şade cu luleaua-n gură,
Pare că-i cioplită-n piatră
Luminoasa lui figură...

Joacă în văzduh ţânţarii;
Pe furiş, prin frunza rară,
Ca un zgomot de şopârle
Drăcuşorii se strecoară,

Ici şi colo doar s-arată
Printre crengile mişcate,
Şi, pitiţi, şoptesc în umbră,
Se ghiontesc, râd pe-nfundate...

Dând semnal întregii cete,
Cel din urmă-n fund dispare...
— Caută-i de-acu, băiete!
Mută stă grădina mare...

Tresărind păşeşte-n taină,
Doar prin foi adie vântul...
Stă şi-ascultă... Unde-s oare?
Nu se ştie ca pământul!

Moşule, tu ştii, pesemne,
Stai cu degetul la gură,
Şi, zâmbind şiret, ce dulce
Amintirile te fură...

Dar deodat' s-aude-un ţipăt,
Şi din nalta bălărie
Sare o fetiţă blondă
Ca un fir de păpădie!

Geaba fuge nebuneşte
Ca să scape de ştrengar...
Din tufişuri, pretutindeni,
Alte capete răsar...

E un haz! Cu larmă mare,
Toţi, jucând, se strâng în drum,
Şi bunicul râde tare
Pipa scuturând de scrum...



vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.