Suflet în ploaie - Carmen
Poezie adăugată de: Ina M.

    miercuri, 03 august 2016

Plouă-ncet pe strada unde
O fereastră nu ascunde
Ochii dornici ca să vadă
Picăturile cum udă
Frunzele-n copaci și flori
Până sufletu-n fiori
Se cutremură-n plăcere
Și sărutul ploii cere…

În perdeaua udă trasă
Norii-ntind o plasă deasă
Peste parcul unde-odată
Oamenii-n umbra curată
Se fereau de mândrul soare
Și de-a razelor dogoare;
Ochii visători se udă
Și tristețea îi inundă…

Ce-aș mai vrea să ies în ploaie
Și să fac afară baie,
Să alerg, să râd, să cânt,
Sufletul să mi-l încânt,
Să-mi țin brațele întinse,
Să simt picături prelinse
Peste frunte, obraji și gât,
Să văd frumosu`-n urât…

Doamne, dă în urmă timpul
Și să fiu din nou copilul
Cu aripi de fericire
Și cu ochi plini de iubire!



vezi mai multe poezii de: Ina M.




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc, George! Te îmbrățişez, cu drag,
Ina M. (autor)
duminică, 07 august 2016


Trecerea timpului este ireversibilă. Un poem romantic şi plin de fantezie. Cu drag,
George PENA
duminică, 07 august 2016


Mirela, cum ştii tu să "citeşti" sufletele! Ai un har! Fii binecuvantată! Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!
Ina M. (autor)
sâmbătă, 06 august 2016


Dumnezeu ți a ascultat ruga, draga mea Carmen ! Prin poezia ta, am văzut ochii plini de iubire ai copilului care încă ești !
Cu drag,
mirimirela
vineri, 05 august 2016


Mulțumesc şi eu, Andrei! Mereu în căutarea frumosului, dragul meu confrate! Cu considerație şi prietenie,
Ina M. (autor)
miercuri, 03 august 2016


Mereu placut de citit! Multumesc,
stomff
miercuri, 03 august 2016


Mulțumesc, Sonia! Copilăria este, pentru mine, cea mai frumoasă perioadă a vieții de până acum. Mi-e dor de ea! Te mai aștept, cu drag,
Ina M. (autor)
miercuri, 03 august 2016


Mulțumesc, Nadira! Mi-e dor de vremea copilăriei, senină și fără griji... Te mai aștept, cu darg,
Ina M. (autor)
miercuri, 03 august 2016


Versurile tale Carmen emana o lumina lina si probabil datorita sufletului tau frumos.
sonia
miercuri, 03 august 2016


Frumoase versuri. Le-am citit cu drag şi gând bun.
nadira
miercuri, 03 august 2016


Mulțumesc, Nicoleta! Ți-a plăcut fiindcă ai un suflet sensibil și frumos! Fii binecuvântată! Te mai aștept, cu drag,
Ina M. (autor)
miercuri, 03 august 2016


Foarte frumos. Să ştii că te-am mai citit şi am rămas plăcut impresionată.
Nikoleta
miercuri, 03 august 2016