Surâsul zeiței - Daniel Vișan-Dimitriu
Poezie adăugată de: Daniel Vișan-Dimitriu

    miercuri, 02 septembrie 2015

Te știu acum! Era doar o pojghiță
acea răceală din privirea ta,
dar mersul calculat, ca de actriță,
te-a dat de gol rapid, iubita mea!

Păreai de fier, erai întruchipare
a unei zeități de prin Olimp
ce-i gata să răspundă cu teroare,
la orice provocare, dur, la timp.

Dar te-am ghicit! Privirea-mi insistentă
te-a străbătut și, dincolo de scut,
am întâlnit iubirea ta latentă,
pe care s-o descopăr n-am crezut.

Ți-am curățat răceala din privire,
și ți-am spălat mândria-n ape noi,
învăluindu-te cu-a mea iubire,
și-nlăturând carcasa ca de sloi.

De-acum, iubita mea, îmi ești din aur,
zeiță coborâtă dintr-un vis,
ce îmi așterne peste frunte laur,
zâmbind atât de cald și de deschis.



vezi mai multe poezii de: Daniel Vișan-Dimitriu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

ce ziceti de la orice provocare-n contratimp"; asa s-ar elimina acel cuvant "dur"pus acolo doar pentru masura; teroarea nu poate fi decat dura
blacks
miercuri, 02 septembrie 2015