Febră 42 - Sylvia Plath
Adăugat de: Gerra Orivera

Pură ? Ce vrea să însemne asta ?
Limbile Gheenei
Sunt plicticoase aidoma celor trei limbi

Ale plicticosului, pântecosului Cerber
Care şuieră-n poartă. Incapabil
Să lingă fără prihană

Tendonul în febră, păcatul, păcatul.
Plânge mucul de iască.
Miros de neuitat

Al unei candele stinse !
Iubire, iubire, din mine se desprind lungi trâmbe de fum
Ca eşarfele Isadorei, mi-e teamă

Că una din ele se va răsuci şi rămâne-ntr-o roată.
Sunt galbene fumuri, opace
Care-şi creează elementul propriu. Nu vor să se ridice.

Preferă să se-nvârtă în jurul globului
Sufocându-i pe vârstnici, umilind pe umili
Şi pe plăpândul

Prunc de seră în pătucul lui,
Sinistră orhidee
Spânzurându-şi grădina spânzurată-n văzduh,

Drăcesc leopard !
Radiaţia l-a făcut alb de tot
Şi-ntr-un ceas l-a ucis.

Îngrăşând trupurile celor vinovaţi de-adulter
Asemenea cenuşilor Hiroşimei, devorându-le apoi
Păcatul. Păcatul.

Dragul meu, toată noaptea
Am pâlpâit sus, jos, sus, jos,
Cearşafurile sunt grele ca săruturile unui bătrân libidinos.

Trei zile, trei nopţi,
Zeamă de lămâie, zeamă de pui
Zeamă care-ţi revine în gât.

Mă simt prea pură pentru tine sau pentru oricare.
Trupul tău
Mă răneşte cum îl răneşte lumea pe Dumnezeu. Sunt un opaiţ

Capul mei e o lună
Croită din hârtie japoneză, pielea mea-i bătută în aur,
Neprihănită şi scumpă.

Să nu te sperie această febră. Şi nici lumina mea.
Când rămân singură mă transform într-o uriaşă camelie
Dogorind, venind şi plecând, călduri peste călduri.

Cred că mă ridic,
Cred că pot să mă-nalt
Bobiţele de metal fierbinţi suie şi eu, iubitule, eu

Sunt doar acetilenă pură
Virgină
Privegheată de roze

De săruturi şi slavă,
De tot ce-nseamnă aceste lucruri roz.
Nu tu, nici el,

Nu el, nici el
(Eu-rile mele se destramă, jupoane de târfă bătrână)
Spre Paradis



vezi mai multe poezii de: Sylvia Plath




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.