Timpul - samoila
Poezie adăugată de: samoila

    luni, 25 aprilie 2016

În sufletul lumii, bombastic,
Loveşte un fulger albastru,
Cǎzut din cerul fantastic
Cu zgomot de inger sihastru

Tic-tacul nu-i ceasul anume,
Rotiţe zimţate şi arc rǎsucit,
E-un suflet ce-animǎ o lume
Închisǎ în marele schit.

Pe noi trasează un cod,
Să ştie pe unde s-a-ntins,
Pomezile sunt falsul năvod
În care timpul s-a prins.

Timpul nu are răbdare
Să fie arcuşul viorii
Cu triluri viu născătoare
De clipe aleatorii.

Sǎ fie, oare, înşelat
De simţurile sale?
Sau firea l-a încercat,
Când se afla pe cale.

Al cui suflet este timpul?
Te întrebi puţin speriat,
E clipa ce umple Olimpul
Cu zei fǎrǎ timp mǎsurat?

El macină ce-i iese în cale,
Construieşte palate pe vânt,
Cu vieţile noastre domoale
Repară bătrânul Pământ.



vezi mai multe poezii de: samoila




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Interesante versuri! Felicitări!
Nelu Preda
luni, 25 aprilie 2016