Toamna Verhaeren - Mircea Barsila
Poezie adăugată de: cristi

    vineri, 23 ianuarie 2015

Cum cersetorii ce nici ei nu stiu,
la ceasul inserarii, incotro se duc,
asa sunt frasinii, artarii si scorusii,
cand lumina toamnei
ii preface in aprinsele-i faclii.

In zari, lumini o mie, in fiecare seara,
si tot atatea glasuri, sus, in cerul ireal,
intr-un istov de cantece si de cuvinte aurite
si pe care doar ogarii - ogarii disperarii – le-nteleg .

Si unghiul acela din care toate padurile
sunt niste vagoane de tren
ce scartiie, legate unele de altele, si scancesc,
adancindu-se in tenebre. Plecari. Opriri. Si lampile
smucite - ale acarilor – de vant. Si iarasi porniri.
Pazite de balauri ( cabluri rasucite ):
tunelele –ncepand chiar de sub al zarii cerc.

Si soarele, din nou, precum un cuib strivit
de pumnul nemilos
al lui noiembre : un cuib inca viu, dar rupt de prezent,
asemenea frumoaselor mumii feminine
cu sepci de matase
din vitrinele magazinelor – de la oras - pentru haine.



vezi mai multe poezii de: cristi




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.