Traficantul de vise - Camelia Ardelean
Poezie adăugată de: Camelia Ardelean

    miercuri, 30 decembrie 2015

Azi număr filele din calendar:
Mai este una și e gata anul.
Parcă aș fi zburat cu-aeroplanul
Înspre al vieții-alambicat hotar.

Dau buzna peste mine amintiri,
Strivindu-mă cu goana lor nebună.
Adăpostită sub un colț de lună,
Încerc să evadez din amăgiri.

La roata sorții n-am avut noroc,
Destinul e un traficant de vise,
Căci agățată-n clipele promise,
Făcut-am și cu sufletul meu troc.

M-am exilat tăcută-n al meu zbor,
Printre cuvinte sau iluzii mute.
Zadarnic caut dimineți pierdute,
Sunt risipite-ntr-un apus decor.



vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mă bucură popasul tău la început de an, Carmen! Îți mulțumesc pentru cuvintele de apreciere! Un an plin de speranțe împlinite îți doresc! Drag,
Camelia Ardelean (autor)
sâmbătă, 02 ianuarie 2016


Frumoase versuri! Mi-au mers la suflet! Felicitări, Camelia!
Ina M.
sâmbătă, 02 ianuarie 2016


Vă mulțumesc din inimă, dragii mei prieteni: George, Aurel, Adina, Maria, Nelu, Mirela! Fiecare dintre noi are parte, din păcate, în viață, și de dezamăgiri, de aceea rezonăm atât de bine atunci când întâlnim trăiri similare cu ale noastre! Mă bucur să vă am alături și sper ca și în noul an, sufletele noastre să se întâlnească pe tărâmul minunat al poeziei! LA MULȚI ANI în 2016 TUTUROR! Cu drag,
Camelia Ardelean (autor)
vineri, 01 ianuarie 2016


Întotdeauna mi au plăcut poeziile tale ! Asta însă, se apropie într un fel inexplicabil de trăirile mele și mă lasă fără cuvinte...
La mulți ani, îți doresc cu drag !
mirimirela
joi, 31 decembrie 2015


Superbe versuri! Felicitări și un an nou fericit!
Nelu Preda
joi, 31 decembrie 2015


Un talent deosebit as dori sa te felicit si eu pentru poeme minunate.
maria
joi, 31 decembrie 2015


Te felicit din toata inima pentru poeziile tale in care se impleteste talentul cu perfectiunea.
Iti doresc un An Nou minunat ! La multi ani, Camelia :)
Adina Speranta
miercuri, 30 decembrie 2015


Felicitări pentru versurile tale, armonioase și pline de trăire, Camelia!
La mulți ani! Un an mai bun și multă fericire îți doresc!
ALapis
miercuri, 30 decembrie 2015


Versul tau are ceva aparte si stiu ce este: maiestria autoarei.
george
miercuri, 30 decembrie 2015