Trecutul,călător în prezent - Adina Speranta
Poezie adăugată de: Adina Speranta

    luni, 27 aprilie 2015

Mă doare şi pe mine că ce a fost s-a dus,
Că-n lume nu-i poveste şi totul s-a redus
La pragmatismul zilei dictat de "realisti".
Mă doare greutatea milei ce simt pentru cei trişti!

Mă dor copiii care nu mai citesc poveşti
Dar ştie bine fiecare că ''depăşit'' tu eşti!
Că nu te încadrezi în lumea actuala
Şi că nu poţi să "vezi" că viaţa-i... virtuala!

Mă dor atâtea gănduri şi mă întreb firesc
În mii şi mii de rânduri de mai există ''te iubesc''.
Se mai citesc poeţii?''Dar cine sunt?n-am auzit!
Au scris cumva graffiti?" răspunde-un parazit!

Mă doare ce am spus, dar eu nicicând n-am vrut
Să am un trai impus, deci spun ce m-a durut!
Când "ninge" Păunescu cu "lacrima"-i târzie
Romanţa "insulei" pierdute e un sonet în poezie.

Nichita mă învaţă să "zbor" la cer , la stele
Şi-apoi să mă cobor în gândurile mele .
Iubirea-i nesfârşită aşa cum Ţărnea scrie...
Iar Blaga,pe "ramura-nflorită" cu versul său te-mbie.

Şi în cântarea dulce ,"policromă"
Cu Minulescu-n dans m-am prins,
În timp,ce-a lui Bacovia fantomă,
Cu al său "plumb" iar ne-a surprins.

Când "testamentul" lui Arghezi
Păstrat în "flori de mucigai"
A picurat fiorul vieţii ...
Ce poţi să-ţi mai doreşti să ai?

"Dar mâine va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt?"
Se întreba Coşbuc, râzând,
Că moartea-i doar un gând!

Dar Tu,"Luceafar"peste ani...
Scrisori , sonete , epigonii
Vor străluci peste Balcani
Şi te vor plânge-n glas cocorii!

Şi câţi mai sunt! Pleiadă de poeţi
Rămaşi înscrişi pe filele de vreme,
Ei au cântat în grai curat, să-nveţi
Tu...cel care-i mai citeşti anume.

Păstrez adânc în mintea mea
Lumea trecută , fără pată
Mă plimb cu drag când vreau prin ea ......
Mă doare pentru voi !
Acolo nu-i nimic cu plată !

27.04.2015



vezi mai multe poezii de: Adina Speranta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Va multumesc mult tuturor pentru frumoasele comentarii , pentru aprecieri.
As dori sa fac o completare referitoare la strofele in care fac referire la poetii nostri consacrati . Nu le specific doar numele ci fac referire si la nume poezii ale lor , poate de aceea acele strofe au parut mai altfel .

Când "ninge" Păunescu
Cu "lacrima"-i târzie
Romanţa" insulei"pierdute
E un sonet în poezie.

Aici ma refer la poezia "ninsoare de adio " , "romanta unei lacrimi" si "iluzia unei insule " ....poezii ce suna ca o muzica (sonet) in poezie.

Nichita mă învaţă să "zbor"
La cer , la stele
Şi-apoi să mă cobor
În gândurile mele .

Aici e vorba de poezia "lectia de zbor " a lui Nichita ...astfel am vrut sa arat ca poezia lui te inalta prin aprofundare , meditatie interioara.

Iubirea-i nesfârşită
Aşa cum Ţărnea scrie!
Iar Blaga,pe "ramura-nflorită"
Cu versul său te-mbie.

Tarnea a fost numit "poetul Iubirii"...''ramura inflorita '' este pentru mine ''corola de minuni"...poezia emvlematica a lui Blaga .

Şi în cântarea "policromă"
Cu Minulescu-n dans m-am prins
În timp ce-a lui Bacovia fantomă
Cu al său "plumb" iar ne-a surprins.

"romanta policroma " ...am inlocuit romanta cu ..."cantarea "...(ca o joaca , cine stie la ce ma refer intelege )...apoi e simplu .."plimb" e emblematica poezie a lui Bacovia.

Când "testamentul" lui Arghezi
Păstrat în "flori de mucigai"
A picurat fiorul vieţii
Ce poţi să-ţi mai doreşti să ai?

referire poeziile "testamentul " si "flori de mucigai " a lui Arghezi

"Dar mâine va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sunt?"
Se întreba Coşbuc râzând
Că moartea-i doar un gând!

aici primele doua strofe sunt fragment din poezia "moartea lui Fulger " a lui Cosbuc , in care poetul ia in ras moartea .

Dar tu,"Luceafar" peste ani...
Scrisori , sonete , epigonii
Vor străluci peste Balcani
Şi te vor plânge-n glas cocorii!

Aici oare mai trebuie sa scriu la cine ma refer ?cred ca nu ...:)

Fiecare strofa se adreseaza poetului respectiv , fiind un elogiu catre el completat prin evocarea unor anume poezii .

Va multumesc si doresc mult sa cunosc parerea Criticului daca e corect sau nu astfel cum e scrisa aceasta poezie.
Adina Speranta (autor)
joi, 30 aprilie 2015


Superbe versuri,draga mea...M-au trecut fiorii..Felicitari!
tudor
marţi, 28 aprilie 2015


Sunt versuri tocmai pe gustul meu. Am fost si eu adolescent in anii 70..
traian
marţi, 28 aprilie 2015


Mă alătur și eu adolescenților anilor 70 ,pe care i am trăit frumos și , de care îmi amintesc cu nostalgie. .. Mulțumesc !
mirimirela
luni, 27 aprilie 2015


Foarte frumos Adina...Felicitări!
Alina Cristian
luni, 27 aprilie 2015


Pentru mine , adolescent alanilor '70din secolul trecut , poezia ta este uluitor de frumoasa. Multumesc pentru prilejul de a imi aminti pleiada de poeti romani cu viersul de aur. Multumesc pentru tot.
stomff
luni, 27 aprilie 2015


Multumesc Adina,nu uitam cei ce suntem in toamna varstei.Poate avem si noi o vina,poate sistemul,poate soarta asa ne-a fost harazita,poate alte generatii au fost mai sacrificate,poate am trait mai frumos,poate am iubit mai mult,poate iubim si nu stim ca iubim,poate distantele ce ne-au trimis in departari ne face sa suferim,poate lumea copiilor nostri e diferita de a noastra,poate visam anii tineretii pierdute si incercam sa recuperam,poate cerul e diferit ,poate visam prea mult,poate dorul e mai dor decat cel trecut,poate lacrima nostalgieie ne urmareste, sunt multe de spus si cugetat cand suntem suparati,dar nu uitati ca viata nu se termina aici suferinta a existat si exista,copii vor invata povesti de la copii lor ,sa fim optimisti si cand o lacrima curge pe obraz.
Are dreptate Pavalachepaul, eu sunt giurgiuvean si am trait la fel,romanta noastra va disparea odata cu noi ,dar va aparea alta generatie de romantici dupa noi,istoria se repeta oameni buni si cu bune si cu rele, fiti optimisti.
ALapis
luni, 27 aprilie 2015


Minunata poezie, Adina.

Chiar sunt curios cat tineret mai citeste in ziua de astazi? Poate ne ajuta admin cu o statistica pe acest site: ce varste au oamenii care il acceseaza???
sebastian
luni, 27 aprilie 2015


Paul sunt de acord cu tine!
petrica_c
luni, 27 aprilie 2015


Recunosc nu am prins acele vremuri dar eu cred prin prisma tehnologiei acum este totul mult mai rapid, iar accesul le informatie se face mult mai repede daca se vrea! NU mai continui deoarece nu vreau sa creez o polemica la aceasta poezie minunata.
marius_b
luni, 27 aprilie 2015


Întradevăr, copiii nu mai citesc poveşti, au calculatoare, televizoare, jocuri electronice... şi chiar "păcănele".

Dacă mai citeşte cineva poezie?

Aş, doar o mână de oameni care, pe lângă faptul că adoră poezia, se încumetă să şi imite pe marii poeţi ai trecutului. A fost o perioadă în care poezia era la modă chiar şi prin ziare (vezi revista lui Eminescu) căci, se făcea băşcălie... critică în rimă, caricaturi deci, frumos - cumpărai de drag o revistă sau un ziar. Am trăit 11 ani în Bucureşti şi, se făcea coadă la ziarul "Informaţia Bucureştiului", ca să nu mai vorbesc de ziarul "Sportul", pentru care, microbiştii, şedeau la coadă de la trei dimineaţa sau... plăteau altora (ţigani bişniţari) dublu sau triplu. Deci, era o altă lume cu totul diferită de acum. Pe bulevard, nici nu mai vorbesc... la toate cinematografele erau cozi de câte patru pe rând. Hei, care aţi trăit să adeveriţi aceste lucruri ale anilor 70-80, care?
pavalachepaul
luni, 27 aprilie 2015


Minunata! Cred ca este cea mai buna creatie a ta de pe acest site! Felicitari Adina
petrica_c
luni, 27 aprilie 2015