UN COLŢ DE DIMINEAŢĂ - ROLEA NICOLAE
Poezie adăugată de: ROLEA NICOLAE

    miercuri, 05 august 2015

Un colţ de dimineaţă

Se ţese înecăcioasă sub poala de pădure
O ceaţă muribundă pe lutul adormit.
Pornesc sătenii harnici în mână c-o secure
Pe drumul plin de rouă prin ierburi tolănit!

Tuşind, cu glasul stins, o boare răcoroasă
Îşi mână unda lină din gâtul ei diform.
Larg deschide gura pădurea somnoroasă
Şi limbile-nverzite le mişcă uniform!

Cosaşii trec pe luncă cu coasele pe spate
Şi-n traista atârnată merindele-s fierbinţi;
Pe când văcuţe-n sat tot slobozind la lapte,
Mai macină la vise pe pietrele de dinţi!

Pe harpa unui uger, cu palmele ei fine,
În vasul de cinci litri pe iarbă aşezat,
Mulge o fată dulce din patru strune pline
Un cântec ca omătul de dor imaculat!

Răcoarea dimineţii începe uşor să scadă
Şi-o zăpuşeală mică se furişează-n tei;
Bălţata din picioare, cu biciul ei din coadă,
Loveşte o muscă neagră ce sta pe burta ei!

20.05.2012



vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Domnule Rolea , scrii minunat si ma bucur sa pot citi versurile dumitale!
stomff
joi, 06 august 2015


Ai scris foarte frumos.
mateut
joi, 06 august 2015


Minunata descriere ,plina de imagini vii...parca vad o vacuta cum loveste musca de pe burta ei ...:)
Ma bucur ca postezi poeziile tale deosebite :)
Cu drag,Rolea!
Adina Speranta
joi, 06 august 2015


Poate pentru că "lăutăreasca" autentică, a fost dintotdeauna cea mai bună ?
Iar poezia ta este o splendoare !
mirimirela
joi, 06 august 2015


Multumesc Darius
Multumesc Gerra. Este o onoare sa comentezi la poezia mea.
Ca un copil ma bucur si vreau sa te asigur ca si poezia ta este minunata.

se pare ca poezia '' lautareasca'' este agreata... prietenii stiu de ce....
ROLEA NICOLAE (autor)
miercuri, 05 august 2015


Atât ești de plastic în descrieri că parcă m-ai dus într-un tablou de Grigorescu, Nik în expresiva-ți poemă! Eu nu prea citesc poezie în vers clasic, mi-am făcut suma cu clasicii și personal sunt îndreptată spre vers alb, da și când mai nimeresc peste armonicul vers clasic la un poet de calibrul tău - e un adevărat festin! Îți mulțumesc!
Gerra Orivera
miercuri, 05 august 2015


Frumos, minunat!Asa cum ne-ati obisnuit.
darius
miercuri, 05 august 2015


Va multumesc si va mai astept la masa sufletului.
ROLEA NICOLAE (autor)
miercuri, 05 august 2015


Poemele tale nu pot trece neobservate. Te citesc si-mi place.
gianina
miercuri, 05 august 2015


Doamne, cat de minunat!!!
andreionthepoetry
miercuri, 05 august 2015