Decebal - Vasile Voiculescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Cu fruntea 'mpovărată de gândurile morţii
Trecea furiş prin noapte spătosul rege dac
Destinul se svârlise, greşit, cu stânga sorţii

În fund, ca o făclie aprinsă 'ntr'un cerdac,
Pe zariştea de piscuri se înfipsese luna
Privind, încremenită, cum regele ortac

Se duce pe coclauri să-şi tăinuie cununa!
O mâna de prieteni şi-un pâlc de slujitori
Purtau comoară celui învins pe totdeauna.

Şi vechile odoare, ca stelele în nori,
De-a latul năsăliei tânjiau închise'n lacre.
Se'ncovoia spinarea atâtor purtători

Sub tărgile cu aur, argint şi scule sacre,
Ardeau departe'n şesuri cetăţile de vii,
Veneau pe vânt talazuri de fum şi neguri acre,

Cu bucium surd de lagăr, nechez de bidivii,
Şi cum calcă'n hârtoape, din fruntea lui plecată
I-alunecase stema în mâinile-i pustii,

Mai grea decât o stânca din munte despicată ;
Purta doar însuşi leşul rostogolitei ţări
În palmele-i strivite, la groapă-ntunecată.

Tăind, pieziş, costişă pe fire de cărări
Fâşia domol tăcutul alai de'nmormantare.
Şi schiopăta eroul ștergându-se în zări.

Nevolnic ca o biată streină arătare.
Şi cum din spate luna'l bătea necontenit
Doar umbra-i la picioare mai rămăsese mare.

Lungită peste malul spânatec şi teşit
O umbră uriaşă ce dăinuie şi-acuma
Svârlindu-şi speriosul contur neliniştit.

Încoace, peste veacuri, par-c'a'ncrustat-o humă.
. . .
Târziu ieșiră'n vaduri pe-o plăvie de râu
Ce se sbatea'n zăgazuri invultorându-şi spumă

Cu ape abătute şi valuri puse'n frâu
Acolo, în prundișul din albia secată,
Sub aspră priveghere a negrului călău,

Săpau în taină robii o hrubă larg căscată,
Mormânt grozav asemeni unei adânci genuni
În care să încapă o Patrie'njunghiată.

A fost cumplită clipa când Stema din străbuni,
Simbolul marei Dacii, s'a prăvălit din toartă
Sunând a gol în fundul boltitei văgăuni

S'a năzărit de-odată că'nfrântul rege poartă
În loc de cap o hârcă rânjtă dureros
Pe care'ntipărise sentinţă aspră soarta,

Iar mândrul cap cu plete ar fi sub stemă, jos,
Căci n'a putut s'o lase vădană nici în groapă,
Ucişii robi țipară în urmă fioros ...

Şi iar se'ntoarse'n matcă nedomolita apă
Mânându-şi peste taină bulbucii spumegaţi,
De-asupra hulei oarbe nestrăbătută clapă.

Împrăştiase spaima pe toţi ... Întărâtaţi
Lătrau morţiu căţeii pământului în borie,
Că pân' la ei sub lespezi tot mai apropiaţi,
Răzbeau năpraznic paşii greoaielor cohorte.



vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.