Durerea Neamului - Vasile Voiculescu
Adăugat de: Gerra Orivera

Nu vin spumos, nici pacura aprinsa,
Nici blestem furios de Prometeu:
Eu sint Durerea voastra, necuprinsa,
Si sint un dar facut de Dumnezeu.

Din visul vostru ars, cazut gramada,
Din dorul, astazi zgura si taciuni,
V-am mai ramas doar eu, o grea plamada-
Amestec de silitra si carbuni.

Nu sint vulturul filfiind in cusca,
Nici racnetul de leu izbit in piept,
Ci sint un pumn de pulbere de pusca,
Ce, sub tilindra, muta stau si-astept.

Un pumn de iarba, care doarme parca
Pe fundul sufletelor tuturor,
Dar forta mea cumplita va incarca
Ca pe-o unealta aspra de omor.

Infricosata pulbere-i la pinda:
De-o scapara scinteia dedesubt,
Va narui o lume sub osinda,
Atita foc si para-n mine-am supt.

Va fi un fum un vaier si-o LUMINA...
Detunetul la ceruri va urca
Si neamul tot
zbucni-va, ca o mina...
Scinteia minioasa de-ar pica!...

Dar pin-atunci pastrati-ma curata
In fund de suflete, la adapost;
Sa nu ma ude lacrima vreodata,
Sa nu-nmuiati naprasnicul meu rost.

Sa stau acolo muta si-nghetata,
Din scrum de vis urgia sa-mi incheg
Un pumn de pulbere infricosata
In care zace TRASNETUL intreg.



vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.